Fost ministru: S-a întâmplat ceea ce am anticipat

Constantin Niță, fost ministrul al Economiei, scrie pe blogul său că s-a adeverit ceea ce a anticipat că se va întâmpla în domeniul energiei nucleare.

"Spuneam cu ceva vreme în urmă că este posibil ca lanțul de producție de energie nucleară să fie spart. Iată că s-a întâmplat acest lucru!

În loc ca Ministerul Energiei să ia măsuri și să retehnologizeze extracția de minereu de la Crucea și uzina de la Feldioara sau să deschidă o nouă mină la Grințieș și astfel să mențină acest lanț de producție (România fiind una dintre puținele țări din lume care are un ciclu complet de producție în energie nucleară), a dat drumul la importul de uraniu. Desigur, în momentul de față, uraniul de import este mai ieftin decât cel produs în România, dar vom vedea dacă se va menține acest preț și în perioada următoare.

Această decizie vine în contextul în care nimeni nu se ocupă de o strategie clară în domeniul energiei (vezi ce se întâmplă cu producția de energie pe bază pe cărbune). De ce nu am continuat dezvoltarea extracției de uraniu? Există un HG aprobat în 2013 prin care s-au stabilit indicatorii tehnico-economici ai viitoarei mine de la Grințieș. De ce nu unim Compania națională de uraniu cu SC Nuclearelectrica? Iată întrebări la care ar trebui să răspundă noua strategie energetică sau factorii decizionali din minister.

Vorbim de un nou proiect de țară, dar nu vorbim de politicile sectoriale care sunt parte din acest proiect. Există cumva vreun sector al economiei care poate funcționa fără energie? Nu există. Și atunci cred că tocmai de aici trebuie să pornim, de la producția de energie.

Vorbim de securitate energetică în contextul securității generale a țării. Avem vreun proiect în acest sens? Mai ales în această conjunctură internațională în care instabilitatea economică și financiară este la ordinea zilei.

Sunt o serie de întrebări la care Guvernul tehnocrat trebuie să vină cu soluții cât mai urgent", scrie Constantin Niță pe blogul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel