Întâlnire FMI-Tudose. Fondul Monetar Internațional, reacție după acuzațiile premierului

Prognozele realizate de Fondul Monetar Internaţional (FMI) cu privire la evoluţiile economice sunt bazate pe datele anunţate până la momentul realizării lor, însă rezultatele finale sunt influenţate de decizii care deseori sunt luate ulterior, au declarat, miercuri reprezentanţii FMI. 

Agerpres a solicitat punctul de vedere al FMI în legătură cu declaraţiile de marţi ale premierului Mihai Tudose, care, după o întâlnire cu oficialii Fondului, a afirmat că ultimele două previziuni ale FMI cu privire la economia României "le-au cam greşit". 

"Întâlnirea de ieri dintre premierul (Mihai Tudose - n.r.) şi reprezentanţii FMI din România a fost o vizită de curtoazie, în urma unei invitaţii venite de la biroul primului-ministru. Apreciem oportunitatea unei întâlniri cu primul-ministru şi schimbul de opinii cu privire la evoluţiile economice recente şi perspectivele pentru viitor. Ca întotdeauna, suntem disponibili să continuăm acest dialog cu autorităţile în legătură cu politici sănătoase care promovează o creştere economică sustenabilă", au spus oficialii FMI. 

Totodată, aceştia au explicat că prognozele Fondului se bazează pe informaţiile anunţate până la momentul realizării lor, rezultatele finale fiind influenţate de decizii luate ulterior. 

"În ceea ce priveşte întrebările referitoare la prognozele FMI, merită subliniat faptul că acestea reflectă informaţiile cu privire la datele şi politicile anunţate până la momentul realizării prognozelor. Rezultatele finale sunt influenţate de decizii privind politicile, decizii care deseori sunt adoptate la o dată ulterioară", au susţinut reprezentanţii FMI. 

Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi, că s-a întâlnit cu reprezentanţii FMI şi ai Băncii Mondiale pentru le arăta cifrele pentru previziunea de sfârşit de an, respectiv pentru a primi suport tehnic pentru marile proiecte strategice ale României. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel