Florin Prunea: Dinamo nu este sat fără câini

Mihai Ciobanu / 21 dec 2019 / 09:01 Salveaza PDF Comentarii

Florin Prunea, managerul general al lui Dinamo, a avut cuvinte dure la adresa fundașului lui Dinamo, Mihai Popescu, care nu a dorit să evolueze în ultima etapă din 2019, dar și la adresa altor fotbaliști, pe care nu i-a numit.

”Eu aş ataca cu toate forţele cele patru etape care mai sunt de jucat, chiar dacă sunt etape grele şi prima e cu Astra, acasă, eu cred că o putem să o învingem. E clar că trebuie să îmbunătăţim calitatea lotului. Nu trebuie să schimbăm foarte mult, dar băieţii ăştia care nu vor să joace trebuie să dispară de acolo. Nu mă refer numai la Popescu.

Este inadmisibil ca la un club ca Dinamo, un jucător să vină şi să spună că. Bă, băiatule, când ai venit aici şi ai stat şi ai jucat titular, de ce nu ai venit atunci să spui că nu vrei să joci la Dinamo, că ai salariu mic? O să vedeţi cine sunt şi ceilalţi, trebuie să facem şi puţină ordine, că nu mai merge, nu e sat fără câini, chiar dacă nu mai este Dinamo clubul pe care îl ştiam cu toţii şi unde am crescut şi eu. Trebuie dat cu barda, să curgă sânge şi să se facă un club puternic, că ăştia, când au simţit clubul slab, ne-au călcat în picioare. Când au simţit miros de sânge, ne-au călcat în picioare, toţi.

Mă refer la toată lumea. Cu siguranţă, Nistor va continua la Dinamo şi este un dinamovist şi eu aş vrea să am numai jucători ca Nistor. Chiar dacă într-unele momente exagerează şi eu am discutat cu el şi eu sper să-şi revizuiască comportamentul. E un jucător admirabil, prefer asemenea jucători care vorbesc în faţă şi nu căţei din-ăştia pe la colţuri, mâncători de ... care dau din gură aşa şi nici nu au valoare. Cu siguranţă, dacă e o ofertă bună şi pentru el şi pentru noi, în situaţia în care suntem, trebuie să i se dea drumul. O ofertă ca pentru cel mai bun jucător din competiţia internă, nu milioane de euro, peste un milion. Avem un lot bun, nu cred că trebuie schimbaţi mai mult de 4-5 jucători, părerea mea”, a declarat Florin Prunea, managerul general al lui Dinamo, citat de Mediafax.

În clasamentul Ligii 1, Dinamo București ocupă poziția a opta, cu un total de 28 de puncte.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27