Florin Iordache: Miniștri din Guvernul Ponta IV trebuie să confirme, tinerețea lor nu este suficientă

Un parlamentar PSD apreciază că noii miniștri din Guvernul Ponta IV trebuie să "și confirme", deoarece nu este suficientă numai tinerețea lor să aducă "credibilitate nu numai PSD-ului, ci şi Guvernului şi chiar României"

"Este o formulă nouă, cu oameni tineri, cu oameni care trebuie să şi confirme, pentru că nu ajută numai tinereţea, trebuie să vedem în perioada următoare nişte decizii ale guvernanţilor corecte, transparente, care să aducă credibilitate nu numai PSD-ului, dar Guvernului în ansamblul său şi de ce nu, României. Eu sper ca toţi colegii mei care ieri au depus jurământul... aşteptăm de la dumnealor nişte decizii corecte şi coerente. Sper ca viitoarele acte normative pe care le vor adopta să fie nişte acte normative foarte bune", a declarat, joi, la RFI, deputatul PSD Florin Iordache, unul dintre cei 18 semnatari ai apelului lansat, duminică, liderului PSD Victor Ponta, în care îi solicita ca din viitorul Guvern să facă parte "oameni tineri, integri și profesioniști".

Întrebat dacă personal, este mulţumit de cum arată noul Guvern, Florin Iordache a răspuns: "Da, sunt nişte oameni tineri, nişte oameni integri, nişte oameni cărora nu li se poate reproşa că într-un fel sau altul în activitatea anterioară au prejudiciat cumva imaginea dumnealor".

PSD, apel pentru Ponta: Guvern nou format din oameni tineri, integri și profesioniști

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel