Florin Cîțu, către USR-PLUS: De luni voi fi președintele PNL și vom discuta altfel. Nu îi roagă nimeni!

Florin Cîțu, către USR-PLUS: De luni voi fi președintele PNL, iar negocierile se vor purta cu mine
Florin Cîțu, către USR-PLUS: De luni voi fi președintele PNL, iar negocierile se vor purta cu mine

Florin Cîțu susține că va câștiga alegerile din PNL și le-a transmis un mesaj celor de la USR PLUS.

Florin Cîțu este convins că va câștiga alegerile din 25 septembrie și le transmite celor de la USR-PLUS, care susțin că nu vor mai face parte dintr-un guvern în care el să fie premier, că va conduce negocierile din coaliție.

„De sâmbătă, dar de luni, voi fi președintele Partidului Național Liberal și vom discuta altfel. Ceea ce trebuie să înțeleagă cei de la USR este: cu mine vor discuta de luni și nu îi roagă nimeni să vină la guvernare. Am văzut în această perioadă cum imaginea PNL a fost terfelită, cu ajutorul contracandidatului meu care a încercat să se folosească de USR în lupta cu mine: cu moțiune de cenzură etc. Eu vă spun că de luni, lucrurile se schimbă.

Eu vreau să meargă mai departe în această coaliție. Pentru mine este cea mai bună soluție, dar nu ne rugăm de nimeni. PNL nu se roagă de nimeni. Eu sunt garantul reformelor din planul de guvernare și vor merge mai departe așa cum am spus, cu sau fără partenerii noștri. De preferat ar fi cu ei, dar dacă nu, românii nu vor suferi”, a declarat Florin Cîțu, la  B1 TV.

Cîțu, despre Congresul PNL:  Se va desfășura în condiții de legalitate

Florin Cîțu a declarat și că Congresul PNL se va desfășura în condiții de legalitate. El a dat exemplul evenimentelor mari organizate în ultima vreme cu persoane imunizate.

„Dacă aceste evenimente erau cu persoane vaccinate sau cu persoane testate, riscul este foarte mic. Până la urmă ăsta este rolul acestui vaccin, de a merge cu viața mai departe. Încercăm acum și am venit cu tot felul de soluții să nu oprim economia dacă oamenii sunt vaccinați, dacă au trecut prin boală, dacă sunt testați. La congresul PNL se va purta mască, este legal, este un Congres unde spațiul permite 3 m pătrați pentru o persoană, deci sunt 15.000 de m2, vor fi 5.000 de persoane și se poate ține în condiții de legalitate. Trebuie să revenim cumva, trebuie să mergem spre normalitate, avem vaccin, dar nu putem să ne oprim de fiecare dată”, a  mai spus premierul.

"Persoanele vaccinate ar trebui să meargă și să își vadă de viață"

Premierul a mai spus că persoanele vaccinate nu ar trebui să fie supuse unor noi restricții.

„Vreau să mă asigur că avem certificatul verde, că putem să îl folosim mai departe. Nu ar trebui să existe niciun fel de măsuri pentru persoanele vaccinate. Persoanele vaccinate ar trebui să meargă și să își vadă de viață”, a declarat premierul Florin Cîțu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel