Florentin Costel Pandele, până nu demult vicepreședinte al UNPR, a câștigat pentru a patra oară funcția de primar al orașului Voluntari, el candidând sub sigla USL, din partea Partidului Social Democrat.
Florentin Pandele va conduce pentru încă patru ani Primăria Voluntari, după ce, la alegerile locale din 10 iunie, a obţinut 78,89% din voturile locuitorilor oraşului ilfovean.
Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Florentin Pandele le mulțumește alegătorilor pentru susținere și înțelegere, afirmând că mai sunt multe de realizat în Voluntari.
"Intru azi în al patrulea mandat de primar al oraşului Voluntari cu un scor de 78,89%. Iar lista noastră de consilierii locali ai USL a obţinut 73,68%. Mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi susţinut, prieteni de-o viaţă, din copilărie, prieteni mai noi, de acum, de la maturitate, cei care au înţeles că, deşi mai avem multe de făcut şi că nu sunt nici eu perfect - numai Dumnezeu e perfect -, m-am străduit cât a fost omeneşte posibil pentru ca Voluntariul să iasa din noroi", a scris actualul primar al orașului Voluntari, Florentin Pandele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu