Fizicieni falși în spitale. Colegiul Fizicienilor Medicali, prima reacție

Imagine ilustrativă
Imagine ilustrativă

Colegiul Fizicienilor Medicali din România a avut prima reacție după ce în presă a apărut faptul că opt persoane au practicat profesia de fizician în unităţi medicale din ţară, fără a avea studiile necesare.

Vicepreşedintele Colegiului Fizicienilor Medicali din România (CFMR), Marin Bodale, a declarat pentru Agerpres că opt persoane au practicat profesia de fizician .

Cele opt persoane au lucrat ca fizicieni medicali în unităţi medicale private şi de stat din Bucureşti, Bacău, Alba, Teleorman, Arad.

Potrivit reprezentantului CFMR, cei mai mulţi lucrau în unităţi medicale din Bucureşti. Marin Bodale a arătat că unii dintre aceştia încă mai profesează.

"O parte dintre ei avem cunoştinţe că profesează în continuare. (... ) Din cunoştinţele noastre, o persoană este plecată în străinătate şi s-a angajat la o firmă privată de aparatură medicală", a spus acesta.

El a susţinut că aceştia puteau pune în pericol viaţa pacientului şi siguranţa personalului medical.

"Dumnealor calculau doza. Medicul prescrie o doză în fişă şi doreşte ca acel plan de tratament să fie realizat. Doza administrată - calculată corect de către fizicianul medical. Această doză nu avem certitudinea că a fost calculată atât timp cât dumnealor nu deţin cunoştinţele minime de studii", a menţionat Bodale.

Semnal către Ministerul Sănătății

Marin Bodale a afirmat că a semnalat această situaţie Ministerului Sănătăţii în mai multe rânduri, dar şi Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN).

"Ministerul Sănătăţii nu a răspuns niciodată solicitărilor noastre. (...) Avem şi sesizări scrise la MS de-a lungul anilor. Nu este vorba despre actualul ministru al Sănătăţii în funcţie, ci de toţi miniştrii anteriori", a adăugat vicepreşedintele CFMR.

Vezi și: Fizicieni falși, angajați în spitale. Monica Pop: Vreau o modificare legislativă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel