Fiul disidentului Ursu i-a dat o scrisoare lui Iohannis: Eroii sunt uciși în fiecare decembrie

Fiul disidentului Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, i-a înmânat, duminică, o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis, în cadrul documentului acesta scriind că „eroilor care au murit pentru noi în '89 nu li s‑a făcut dreptate, iar de 30 de ani, ei sunt, în fiecare decembrie, ucişi din nou".

Fiul disidentului anticomunist i-a dat, duminică, la marșul eroilor Revoluției, o scrisoare deschisă președintelui Iohannis. În cadrul acesteia, Andrei Ursu scrie că îi cere sprijinul „pentru repararea unei nedreptăți istorice legată de victimele Revoluției".


Conform documentului, „pentru moartea a peste 1.200 de revoluționari care s-au jertfit pentru libertatea noastră, actul de acuzare din Dosarul Revoluției a trimis în instanță doar trei vinovați. Teza principală a rechizitoriului este că Securitatea ar fi fost "dezarmată" pe 22 decembrie, trecând instantaneu în subordinea Armatei".


„În fapt, această premisă este o deplorabilă eroare juridică. Există un număr copleșitor de probe și mărturii, ignorate de procurorii militari, care dovedesc vinovăția Securității pentru crimele atât de dinainte de 22 decembrie cât și de după fuga dictatorului. Acest probator, pe care l-am descoperit sau cercetat în ultimii ani împreună cu doi colaboratori (Roland Thomasson si Mădălin Hodor) include dosare găsite recent la CNSAS, documente juridice din anchetele și procesele Revolției, declarații și interviuri inedite cu martori; pe toate acestea le-am rezumat într-un studiu publicat anul trecut și într-o carte care apare in aceste zile", explică Andrei Ursu în documentul citat de Mediafax.


De asemenea, fiul fostului disident anticomunist suține că „eroilor care au murit pentru noi în '89 nu li s‑a făcut dreptate. În acest fel, de 30 de ani, ei sunt, în fiecare decembrie, ucişi din nou".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel