Firea, răspuns pentru protestatari: Nici eu nu am apă caldă și căldură

Gabriela Firea FOTO AGERPRES
Gabriela Firea FOTO AGERPRES

Gabriela Firea le-a răspuns protestatarilor care au acuzat-o din pricina lipsei apei calde și a căldurii.

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, le-a dat un răspuns oamenilor care au protestat în fața casei sale din cauza apei calde și a căldurii.

„Faptul că ești, mai degrabă, îndemnat către circ, nu înseamnă că ai și dreptate. Circul, poate că ne amuză pe moment, dar nu rezolvă problemele grave din sănătate", a început Firea, legându-se de modul în care unii protestatari acționează.

„Nici eu nu am apă caldă și căldură”

Legându-se de un incident specific, Primarul a spus că, pe lângă faptul că protestatarul a mințit despre situația sa, nici ea însăși nu a dispus de apă caldă și căldură.

„Și, practic, ce voia să spună acel om, venit în fața casei mele, deși nu stă în acel cartier pe care l-a numit, stă în cu totul altă parte, dar, mă rog, a mințit, nu ar fi fost prima oară. Că stă în cartierul X și că nu are apă caldă și căldură și că a venit să se spele la mine. Păi nici eu nu am apă caldă și căldură", a răspuns Primarul Capitalei.

Gabriela Firea, primar de 3 ani și 3 luni, nu de 30 de ani

Firea a vorbit și despre faptul că este acuzată pe nedrept de lipsa condițiilor, ținând cont că nu a fost doar ea Primar General timp de 30 de ani.

„Gabriela Firea este primar de 3 ani și 3 luni, nu de 30 de ani. Țevile din București au unele 50 de ani, altele 60 de ani. Ce-au făcut foștii primari? Ce-au făcut foștii consilieri generali? Ce-au făcut foștii directori și membri CA? Majoritatea PNL, în ultimii 10-15 ani. Vă spun eu, că nu au făcut nimic. Nu vreau să-i supăr azi, de 1 ianuarie, dar, a-i cere Gabrielei Firea lucruri imposibile și investiții care nu s-au făcut 10, 15 ani în spate și a mă găsi doar pe mine vinovată, este foarte greșit. Cetățenii știu acest lucru", a încheiat edilul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel