Firea, răspuns pentru Dragnea. Intervenție fulger la Antena 3

Mihai Ciobanu / 09 sep 2018 / 23:10 Salveaza PDF Comentarii
Firea
Descriere foto: Firea

Gabriela Firea a avut o intervenţie la Antena 3, la scurt timp după emisiunea în care a fost invitat Liviu Dragnea, preşedintele PSD.

Gabriela Firea a intervenit telefonic la Antena 3, imediat după încheierea emisiunii în care a fost invitat Liviu Dragnea, pentru a face o serie de precizări. 

"Domnul Dragnea mi-a dat în totalitate dreptate în această seară. E un lucru bun.În primul rând, în ceea ce priveşte guvernarea eu nu am făcut niciodată afirmaţia că PSD şi ALDE nu trebuie să mai fie la guvernare. Sau, în parlament, să destructurăm actuala majoritate. Dimpotrivă, inclusiv în Comitetul Executiv de la Neptun am subliniat faptul că sunt un om de echipă, sunt loială partidului, trebuie să respectăm până la capăt programul de guvernare dar sunt probleme în managementul partidului, probleme care se răsfrâng şi asupra activităţii guvernamentale. Aici, în totalitate, domnul Dragnea mi-a dat dreptate spunând că PSD şi ALDE trebuie să guverneze, să ducă programul cu care au câştigat alegerile la bun sfârşit.

Domnul Dragnea nu este apărătorul Guvernului şi al miniştrilor ca şi cum aceştia ar lucra pentru domnia sa. Şi Guvernul şi miniştrii lucrează pentru români, iar şi eu sunt un apărător al tuturor acţiunilor guvernamentale care sunt pozitive, benefice românilor. Faptul că domnul Dragnea pune această discuţie în cheia ‘dacă nu mai sunt eu la conducerea PSD se duc de râpă ţara, Parlamentul, Guvernul, primăriile’, nu cred că e o mentalitate transparentă şi chiar onestă de a conduce o formaţiune politică", afirmă Gabriela Firea.

"Tensiunile se acutizau"

"Eu am discutat de nenumărate ori cu domnul Dragnea şi cu colegii mei, am avut nenumărate discuţii, dar acum sunt acuzată că am vorbit prea târziu, iar alţii îmi spun că am vorbit prea devreme. Zi de zi se acutizau aceste tensiuni între noi doi, însă, într-un final, probabil mi se va da şi mie dreptate. Doar dumnealui ştie de ce domnia sa a vrut ca eu să nu am realizări la Primăria Capitalei", a subliniat Gabriela Firea. 

"Am militat pentru un cadru mult mai modern în ceea ce priveşte achiziţiile publice, dar tot ce am vrut noi s-a aruncat la coş. Nu lupt pentru mine, ci pentru toate primăriile, pentru toate localităţile", afirmă primarul Capitalei.

Despre eventualitatea excluderii din PSD

Întrebată dacă se teme că va fi exclusă din PSD, Firea a declarat: "Ar vrea să mă mazilească, dar cu mâna altuia. Am încredere că toţi colegii mei care ştiu situaţia nu vor fi de acord cu anumite jocuri de culise pe care le-ar putea pune la cale domnul Dragnea pentru ca eu să fiu exclusă. Nu de alta, dar toată activitatea mea stă dovadă că a fost loială echipei, un om devotat care a luptat pentru principii."



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22