Gabriela Firea a avut prima apariție la Antena 3, după problemele de sănătate. Primarul General al Capitalei spune că așteaptă să fie programată pentru o nouă operație după sărbătoarea de Paște.
Gabriela Firea a fost invitata Alessandrei Stoicescu în Vinerea Mare.
Acum este mult mai bine față de perioada pe care am avut-o din decembrie până de curând. Stăteam să mă gândesc de câte ori noi oamenii ne întristăm sufletul și nu ne dăm seama cât de fericiți suntem când avem sănătate și tot timpul suntem în căutarea a ceva.
Într-o vineri am fost operată și am crezut că gata, dar operația mare a fost tot într-o zi de vineri, iar externarea tot într-o zi de vineri
A fost un moment pe care îl depășesc acum. După sfintele Sărbători Pascale, aștept programarea pentru operația finală, sper eu, să fie totul bine. Am ajuns în stare critică la spital...
Nu m-am gândit nicio secundă la plec la spitale din străinătate. Soțul meu a vrut, dar știam ce minuni au făcut medicii cu alți pacienți.
Sper să nu se supere domnul doctor Catrina că spun acum pe post, dar ține toate posturile. Cum să nu te dai pe mâna acestor oameni? Ne lega ceva foarte important, deosebit.
M-am neglijat în ultimii trei ani. E bine să muncești, dar e bine să mai ai și grijă de tine. Foarte mult stres, multe griji, stări de nemulțumire pentru nerealizarea unor proiecte la care lucrezi, amânări, e normal..., a spus Gabriela Firea, în emisiunea Alessandrei Stoicescu, de la Antena 3.
A treia operație pentru integrarea colonului va fi tot aici. Aștept programarea. Trebuie să apreciem medicii, asistentele de aici, a spus Gabriela Firea despre a treia operație.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu