EXCLUSIV  Firea, companii municipale, decizie în instanță. CAB i-a dat dreptate lui Borza – video

Remus Borza
Remus Borza

Curtea de Apel București a decis anularea tuturor hotărârilor de înființare ale Companiilor municipale. Soluția este definitivă. Deputatul independent Remus Borza spunea, încă din aprilie, că înființarea companiilor municipale din București nu este o idee bună, precizând totodată că o astfel de acțiune ar putea fi stopată.

Curtea de Apel București a decis anularea tuturor hotărârilor de înființare ale Companiilor municipale. Soluția este definitivă. Deputatul independent Remus Borza spunea, încă din aprilie, că înființarea companiilor municipale din București nu este o idee bună, precizând totodată că o astfel de acțiune ar putea fi stopată.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a hotărât anularea hotărârilor de înfiinţare a celor 22 de societăţi comerciale create de Gabriela Firea în martie 2017. Instanța a decis că toate companiile au fost înființate cu încălcarea legii.

Iată ce spunea deputatul Remus Borza în aprilie, în cadrul unui interviu acordat DCNews:

„Gabi Firea a făcut-o de oaie. Săptămâna trecută, într-o ședință destul de agitată a Consiliului General al Municipiului București, primărița noastră a pus la bătaie 1.2 miliarde de lei. Dacă ar fi banii dânsei, nu aș fi avut nimic împotrivă. Dar sunt banii noștri, ai contribuabililor pe care îi aruncă pe apa Dâmboviței. Această sumă uriașă reprezintă bugetele cumulate ale celor 22 de companii municipale nou înființate de doamna Gabriela Firea. Prin aceste monopoluri nu înseamnă că locuitorii municipiului București vor beneficia de servicii mai bune și mai ieftine. Crearea acestui holding trebuie verificată de Consiliul Concurenței și de organismul european din cadrul Comisiei, respectiv DG Competition, sub aspectul respectării și conformării la legislația concurenței. Sunt sectoare de piață unde există o foarte mare concurență. De exemplu, serviciile de pază. Probabil doar în București sunt peste 1000 de firme de pază. Ca atare nu văd rațiunea economică pentru care municipalitatea să-și facă propria firmă de pază, pe care urmează să fie angajați peste 3000 de oameni.

Primăria Bucureștiului ar obține tarife mai bune în urma unei licitații la care să participe orice companie de profil interesată. În martie, o altă firmă a municipalității, Compania de Agrement, a atribuit un contract de pază la Compania de Pază a municipalității, la un tarif de 16 lei pe oră, cu 4 lei mai mult decât prețul pieței. De la 1 aprilie, serviciul de management al traficului operat în ultimii zece ani de compania UTI a fost preluat de compania municipalității, doar că la un buget de 4 milioane de euro, de patru ori mai mare decât bugetul alocat în 2016. Tot de la 1 aprilie, de iluminatul public se va ocupa o altă companie municipală, care va înlocui compania Luxten. Evident, cu costuri de operare mult mai mari," a spus Remus Borza în cadrul emisiunii Borza Analytica.

Dublarea fondului de salarii

Deputatul a precizat că fondul de salarii din cadrul Primăriei se va dubla odată cu crearea acestui holding. "Doar fondul de salarii pentru cele 22 de companii municipale este de 372 de milioane de lei anual. Știți care este fondul de salariu al Primăriei Municipiului București, unde sunt vreo 2000 de angajați cu cei din din unitățile subordonate? 377 de milioane de lei. Dintr-un foc, doamna primar a dublat fondul de salarii. Primarul Bucureștiului este în campanie electorală zi de zi pe banii noștri. Aruncă sute de milioane de lei în pomeni electorale, în loc să finanțeze programe, strategii și investiții de fluidizare a traficului rutier, de reducere a poluării, pentru dezvoltarea armonioasă și sustenabilă a orașului", a spus Remus Borza.

Exemplul vienez

"Gabi Firea justifică crearea holdingului municipal prin exemplul vienez. Ceea ce omite să spună, însă, este faptul că holdingul municipalității vieneze funcționează pe parteneriatul public-privat. Asta înseamnă că holdingul vienez atrage bani de pe piață de la bănci si fonduri de investiții. Dar asta reclamă pentru eficienta funcționare, competență, expertiză, transparență și competivitate. Din păcate, cele 22 de companii municipale ale doamnei primar au fost gândite să cheltuie doar banii contribuabililor. Pentru că raportat la managementul acestor companii, ele nu vor fi în măsură niciodată sa devină finanțabile sau bancabile. Vorbim de 157 de oameni aleși pe sprânceană de doamna primar general, dar nu pe competențe profesionale sau capabilități manageriale, să populeze cele 22 de consilii de administrație. Doar fondul de salarii pentru acești "specialiști" e de 9 milioane de lei anual. Aparatul propriu al Primăriei Bucureștiului numără 890 de salariați. Pe cele 22 de companii doamna primar intenționează să angajeze 8000 de oameni, o adevărată mașinărie electorală, dacă avem în vedere efectul multiplicator al votului.

Administrația Bucureștiului ar trebui regândită din temelii. Cele 6 primării de sector împreună cu primăria municipiului București cheltuie anual peste 2 miliarde de euro. Cu toate astea, orașul București este departe de a arăta ca o capitală europeană din punct de vedere al infrastructurii utilitare și de transport, din punct de vedere urbanistic, cultural, administrativ și al gradului de satisfacție al cetățeanului. Pentru o mai eficientă administrare a banului public ar trebui să desfințăm primăriile de sector și să transformăm Bucureștiul în metropolă. Actualul sistem administrativ încurajează hoția și risipa de bani publici", a mai spus Remus Borza.

Notă: Materialul a fost publicat pe 2 aprilie 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel