Firea a suspendat-o pe consiliera ei al cărui nume apare în dosarul cu azilele groazei.
Ligia Gheorghe, martor în dosarul cu azilul groazei, s-a suspendat din funcția de consilieră a Gabrielei Firea.
Ligia Gheorghe este consiliera din Ministerul Familiei citată ca martor în dosarul cu azilul groazei, o anchetă a abuzurilor la care au fost supuși 100 de bătrâni din trei cămine din apropierea Capitalei și în care au fost reținute miercuri dimineață 24 de persoane.
Ligia Gheorghe a ocupat funcția de vicepreședintă a Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz în perioada 2020-martie 2023, asociație care deține unul dintre centrele cu probleme, până să ajungă la Ministerul Familiei, dar nu a făcut această mențiune în declarațile de avere depuse în calitate de consilier al ministrului familiei.
„Pentru a nu afecta percepția publică privind activitatea ministrului Gabriela Firea și a ministerului, doamna G. L. a solicitat astăzi suspendarea contractului de muncă pentru funcția de consilier al ministrului, pe perioada desfășurării anchetei (…) Ministrul Gabriela Firea nu are implicare în acest caz și nu a avut cunoștință despre activitatea centrelor menționate în această anchetă. Facem mențiunea că situația juridică a doamnei G. L. nu s-a schimbat, având în continuare calitatea de martor în această anchetă. Doamna G.L., care a avut legături cu asociația din dosar o scurtă perioadă și pe o funcție onorifică, dar nu a lucrat niciodată la căminele de bătrâni și nici nu a cunoscut activitatea acestora, a pus la dispoziția organelor de cercetare toate informațiile pe care le deține și este în continuare la dispoziția instituțiilor pentru a oferi explicațiile necesare”, se arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu