Finala Ligii Campionilor – De ce Liverpool este Favorită?

”Revanșa” este cuvântul de ordine în Liverpool înaintea finalei de sâmbătă, 28 mai, de pe Stade de France. Cormoranii își amintesc perfect cum numai cu 4 ani în urmă Real Madrid i-a învins la Kiev, fără speranțe. 

De ce e Liverpool favorită de această dată și cât de mult (sau de puțin) s-au schimbat cele două formații în ultimii ani? Răspunsul la aceste întrebări, în rândurile următoare.

A fost Realul peste Liverpool în finala din 2018?

Rezultatul de 3-1 înregistrat de spanioli ar sugera că Liverpool nu a avut prea multe șanse în fața echipei antrenate atunci de Zidane. Totuși, dacă ne amintim puțin contextul, lucrurile au fost mai echilibrate decât o arată tabela.

Echilibrul finalei de la Kiev s-a rupt atunci când Loris Karius a gafat (prima dată) la golul lui Karim Benzema. O execuție de excepție a lui Bale și o altă gafă a portarului german al englezilor au dus scorul la 3-1. Am mai putea aminti aici și accidentarea provocată de Sergio Ramos celui mai bun jucător al Cormoranilor, Mo Salah, în primele 35 de minute de joc.

Pe scurt, victoria lui Real Madrid, una meritată fără urmă de îndoială, a fost favorizată și de conjunctură. Dar cum stau lucrurile astăzi, înaintea finalei sezonului curent?

Merită Liverpool statutul de favorită?

În fazele eliminatorii Liverpool a trecut de Inter, Benfica și Villarreal. Real Madrid a le-a eliminat pe PSG, Chelsea și Manchester City. 

Indiscutabil, Real a învins adversari mult mai puternici decât Liverpool. Atunci de ce cotele la pariuri o dau ca favorită pe trupa lui Klopp?

Pentru a răspunde la această întrebare ar trebui să vedem ce au schimbat cele două formații în decursul ultimilor 4 ani și ce au păstrat la fel.

Ce are în plus Liverpool?

Un nucleu puternic de jucători au rămas la club, acumulând experiență. Fundașii de bandă Alexander-Arnold și Robertson, dar și jucătorii de atac Salah, Mane, Firmino și Origi sunt încă în lot. 

Căpitanul Henderson și antrenorul Jurgen Klopp nu au părăsit ”corabia” și au devenit cvasi-legende la club.

Totuși, spre deosebire de întâlnirea din 2018, Liverpool acum are câteva atuuri:


Alisson - un portar mult peste nivelul lui Loris Karius
Konate/Matip - un partener defensiv mult mai bun decât Dejan Lovren
Thiago Alcantara - un play-maker superior valoric lui Milner sau Wijnaldum
Mai multe variante ofensive prin transferurile lui Jota și Luis Diaz
O bancă de rezerve mult mai ofertantă (în 2018 pe bancă se aflau Ragnar Klavan, Nathaniel Clyne sau Dominic Solanke).

Vezi pontul la Liverpool - Real Madrid propus de către specialiștii 10Pariuri.ro!

Are Real Madrid ceva în minus?

La fel ca în cazul adversarei, Los Blancos au păstrat în lot un nucleu de fotbaliști cu clasă, precum Modric, Casemiro, Kroos, Carvajal sau Benzema. 

Sunt însă câteva aspecte care s-au schimbat în formația spaniolă:
Cuplul de fundași centrali Sergio Ramos - Raphael Varane a fost cedat
Antrenorul Zinedine Zidane a părăsit clubul
Golgheterul Cristiano Ronaldo a fost vândut
Gareth Bale este în declin fotbalistic

Sigur, sunt și multe îmbunătățiri în lot: Vinicius Junior, Courtois sau Camavinga sunt jucători care ridică nivelul echipei. Senzația pe care a lăsat-o însă Real Madrid în competiție în acest an este că nu mai este la fel de puternică.

Concluzionând, pe hârtie pare că Liverpool are mai multe avantaje de partea ei înaintea finalei de sâmbătă. Real Madrid a arătat însă că fotbalul nu se joacă pe hârtie, iar Champions League e competiția în care orice e posibil. Tu cine crezi că va câștiga finala Ligii Campionilor 2022?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel