Filmul evenimentelor de la Spitalul Dr. Victor Babeș cu pacientul mort: Repunem adevărul în drepturi

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Reprezentanţii Spitalului Victor Babeş din Capitală au adus clarificări în privinţa bărbatului care a fost adus decedat în unitatea spitalicească luni seară. 

"Pentru corecta informare a opiniei publice, și având în vedere o serie de informații neverificate difuzate în spațiul public privind un presupus deces al unui pacient în curtea Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, conducerea unității sanitare consideră necesar să facă următoarele precizări, menite a repune adevărul în drepturi:

În după-amiaza zilei de luni, 11.10.2021, la poarta spitalului s-a prezentat un autoturism particular în care se aflau în total patru persoane, care a adus pentru evaluare un pacient în vârstă de 79 de ani, domiciliat în București și prezentat ca având o stare generală extrem de gravă, suspect COVID-19.

În urma examinării clinice, echipa de medici de gardă - un infecționist și un specialist ATI - au constatat că pacientul a fost adus decedat la spital.  În această situație, conform procedurii, personalul medical a apelat serviciul 112 pentru a anunța evenimentul.

În circa 10 minute, la fața locului s-a prezentat un echipaj de Poliție.

În urma verificării documentelor aduse de cei care însoțeau pacientul, s-a constatat că acesta suferea de multiple afecțiuni neurologice și cardiovasculare cronice. Soția sa, cu COVID-19, decedase cu o zi înainte la un alt spital din București.

Pe baza analizei situației de fapt și a datelor existente, Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei a stabilit că NU este vorba despre o moarte suspectă, trupul persoanei decedate fiind transportat la Institutul de Medicină Legală", au transmis reprezentanţii Spitalului printr-un comunicat de presă.

- ştirea iniţială 

Un bărbat decedat a fost dus cu o mașină la Spitalul Victor Babeș din București. 

În mașină se aflau alte trei persoane care au solicitat ajutorul cadrelor medicale. Medicii de gardă au constatat că bărbatul este mort, fiind chemată Poliția.

Incidentul a avut loc luni. Potrivit reprezentanților spitalului, „la poartă s-a prezentat un autoturism particular în care se aflau patru persoane, care au adus pentru evaluare un pacient în vârstă de 79 de ani, domiciliat în București, și prezentat ca având o stare generală extrem de gravă, suspect COVID-19”.

Medicii din echipa de gardă, un infecționist și un specialist ATI, au constatat că pacientul a fost adus decedat la spital.

Conform procedurii, personalul medical a sunat la 112 pentru a anunța evenimentul. La fața locului s-a prezentat un echipaj de Poliție.

În urma verificării documentelor aduse de cei care însoțeau persoana decedată, s-a constatat că aceasta suferea de multiple afecțiuni neurologice și cardiovasculare cronice.

Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei a stabilit că nu este vorba despre o moarte suspectă, trupul persoanei decedate fiind transportat la Institutul de Medicină Legală, au precizat reprezentanții spitalului, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel