Fiica lui Diaconu: Sper să nu greșesc. Nu vreau să par patetică, însă...

Ana Diaconu
Ana Diaconu

Emoții mari pentru Mircea Diaconu care își dorește să obțină un loc în Parlamentul European!

Fiica marelui actor a transmis un mesaj de suflet în care le-a spus prietenilor virtuali că îi învită să voteze. De asemenea, este de părere că s-a născut ceva foarte frumos și dătător de speranță.

"Am emoții, de fapt am o tonă de emoții iar timpul trece atât de greu... Mă tot întreb dacă am fi putut face mai mult, dacă trebuia să fac și altceva și n-am făcut, să spun ceva și n-am spus sau să anunț ceva și n-am facut-o. Mă simt exact ca atunci cînd pleci de acasă întrebându-te ce ai uitat! Sper din tot sufletul ca oamenii să iasă la vot, să realizeze cât de important este să-și exprime opțiunea, indiferent care ar fi aceasta! Este un drept, la care din păcate mulți renunță de bunăvoie.

Vă mulțumesc încă o dată pentru tot ce ați făcut, pentru susținere, pentru încredere și solidaritatea extraordinară de care ați dat dovadă. Am încercat să mulțumim tuturor celor care au trimis semnături însă am primit plicuri multe fără adresa expeditorului sau am avut cazuri de scrisori trimise de noi care s-au întors pentru că adresele erau incomplete sau inexistente. Indiferent de ce se va întâmpla mâine, vreau să rămânem aici, pe baricade și să continuăm să luptăm pentru ceea ce credem, pentru drepturile noastre și pentru țara noastră.

Nu vreau să par patetică însă eu cred sincer că s-a născut ceva frumos, foarte puternic și dătător de speranță! Sper să nu greșesc", a scris Ana Diaconu pe pagina de susținere a maestrului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel