Felix Tătaru, culisele campaniei lui Klaus Iohannis. Asemănări cu Traian Băsescu. Strategia care l-a distrus pe Victor Ponta

Omul-cheie din spatele lui Klaus Iohannis, strategul lui Traian Băsescu din 2004, Felix Tătaru, a dezvăluit culisele campaniei ce a adus noul președinte al României. 

Asemănări Traian Băsescu și Klaus Iohannis

"Sunt multe similitudini, deși putem spune că sunt diferențe de personalitate dintre cei doi, în același timp ambii, din postura de challenger, au fost și sunt foarte diferiți. Așa cum Traian Băsescu era foarte diferit față de Adrian Năstase, acum Klaus Iohannis a fost foarte diferit de Victor Ponta. Pentru noi, a fost foarte important, și am încercat prin tot ce putem, să arătăm cât de diferiți au fost cei doi. Am încercat să-l expunem pe domnul Iohannis cât am putut de mult. A avut un program de campanie infernal. Când vorbim de supraexpunerea unui prim-ministru în funcție, ceea ce e normal se poate numi subexpunere. E o teorie în marketingul politic: Când dușmanul tău greșește, nu-l întrerupe", a spus Felix Tătaru, la TVR 1. 

Moment de surprindere

"Am descoperit în timpul campaniei un om foarte bogat în conţinut şi ne-a surprins până în ultima zi, până când a intonat prima strofă din imnul României, lucru care ne-a surprins pe toţi", a spus Felix Tătaru, specialist în comunicare politică şi coordonator al campaniei celui care şi câştigat alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, la TVR. 

Youtube video image

Strategul a vorbit și despre momentul în care Klaus Iohannis a citit de pe prompter la lansare-"Cu o seară înainte m-am pus în locul dânsului, m-am pus pe scenă și când m-am văzut în ditamai piața și mă gândeam că a doua zi vor fi 50.000 de oameni acolo, l-am înțeles foarte bine. Dar după două-trei evenimente, singur a luat microfonul și a spus nu mai vreau să citesc nimic, vreau să vorbesc cu voi"-  și despre cel în care Klaus Iohannis s-a hotărât, singur, cu două ore înainte, să meargă la prima confruntare cu Victor Ponta, la Realitatea TV- "Cu vreo două înainte a spus staff-ului. Mie mi-a plăcut gestul ăsta, unul de curaj. Eu, ca român, îmi doresc să-l văd pe președintele meu pus la colț, și să văd cum se descurcă. S-a descurcat admirabil". 

Sebastian Ghiță își face partid și își reduce influența în mass-media

Felix Tătaru a spus că s-a văzut că Victor Ponta a avut în spate un strateg american, precizând că e o foarte mare greșeală să faci dintr-un om politic ceea ce nu este și să nu reușești să-l pui în valoare așa cum este. "Turul doi a fost catastrofal", a subliniat Felix Tătaru. 

Strategul lui Klaus Iohannis a mai spus: "Cu părere de rău, cel mai important partid din România, PSD, nu a realizat nici în 2014 că românii nu sunt proşti. Şi au făcut greşeli foarte mari care au circulat foarte repede pe Internet". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel