€ 5.0899
|
$ 4.3664
|
Curs valutar: € 5.0899
|
$ 4.3664
 

Felix Stroe, întâlnire cu sindicaliștii CFR

felix_stroe_22418200
 

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a discutat, joi, cu liderii federaţiilor sindicale feroviare despre situaţia existentă la nivelul companiilor din calea ferată, soluţii pentru îmbunătăţirea...

"La început de mandat vreau să vă transmit dumneavoastră şi oamenilor pe care îi reprezentaţi că veţi avea în mine un partener de dialog. Ceea ce, însă vă cer, atât dumneavoastră cât şi angajaţilor din companiile feroviare este să începem să 
reconstruim ce a reprezentat odată calea ferată. Nu va fi un drum uşor dar aveţi alături un om care ştie ce înseamnă disciplina, profesionalismul şi onoarea. Până în prezent tot ceea ce am construit, am realizat pentru că am avut alături o echipă. De 
aceea, vă invit să fiţi alături de mine, să avem un dialog sincer, constructiv iar dacă vor mai fi şi greşeli, să le corectăm cât mai repede", a spus Felix Stroe. 

Ministrul Transporturilor a deschis, astfel, seria de întâlniri cu partenerii sociali ce activează în domeniile de activitate gestionate de minister, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close