Federal-Mogul Motorparts, oportunități profesionale prin Programul European de Recrutare pentru Absolvenții 2017

Imagine ilustrativă
Imagine ilustrativă

Federal-Mogul Motorparts, o divizie a Federal-Mogul Holdings Corporation (NASDAQ: FDML), oferă absolvenților o oportunitate unică de carieră prin lansarea Programului European de Recrutare pentru Absolvenți, ediția 2017.

Sunt disponibile zece poziții, pe teritoriul a șase țări, care acoperă specialități în domenii precum inginerie, cercetare și dezvoltare, logistică și finanțe. Programul internațional ce se desfășoară pe parcursul a 24 de luni oferă absolvenților șansa de a-și dezvolta abilități și competențe lucrând în întreaga Europă cu branduri lider de piață, recunoscute la nivel global. La acest moment, ediția din 2017 a programului este deschisă, iar candidații interesați își pot depune candidatura la eugraduates.eu.

În urma succesului înregistrat de ediția inaugurală din 2016 – care a înlocuit programele pentru absolvenți specifice fiecărei țări – Programul European de Recrutare pentru Absolvenți 2017 și-a extins acoperirea, acordând oportunități studenților din România, Marea Britanie, Italia, Belgia, Republica Cehă și Germania. Structura de rotație a programului oferă absolvenților posibilitatea de a își începe cariera în diviziile locale înainte de a cunoaște experiența locațiilor alternative din întreaga Europă, în cadrul stadiilor ulterioare ale proiectului. La final, absolvenții fie își vor continua activitatea în cadrul unității domestice, fie vor putea obține șansa de a își desfășura activitatea într-o locație globală alternativă.

Federal-Mogul Motorparts lansează Programul European pentru Absolvenți 2017

„Suntem în căutare de absolvenți excepționali care să poată contribui la menținerea poziției de expert de renume în industria auto, cu mărci de încredere și componente remarcabile, a Federal-Mogul Motorparts", spune Jordi Borrell, Regional Manager Talent Management, EMEA, Federal-Mogul Motorparts. „În schimb, oferim absolvenților oportunitatea rară de a beneficia de formare individualizată și planuri de dezvoltare personală, ajutând la construirea unor cariere prospere. Programul European de Recrutare pentru Absolvenți a fost conceput pentru a recompensa absolvenții perseverenți nu doar pe parcursul primelor 24 de luni de activitate, ci de-a lungul întregii lor cariere în cadrul Federal-Mogul Motorparts."

Gama de oportunități existente în Europa include domenii ca inginerie, finanțe, sisteme informatice, operațiuni, distribuție, producție, cercetare și dezvoltare, logistică și eBusiness.

În România există trei oportunități de carieră pentru absolvenții din 2017, în divizia Sisteme de Frânare și Centrul de Servicii de la București. Ca inginer de proces pentru introducerea de noi produse (New Product Introductions - NPI) la sediul din Ploiești, absolventul care va ocupa această poziție se va alătura unei echipe responsabile de introducerea a noi produse de frânare, cu scopul de a dezvolta această activitatea și de a urmări creșterea continuă a acesteia.

În Centrul de Servicii din București există două oportunități de carieră pentru absolvenți, ca analist de sisteme business - IT (IT Business System Analyst). Fiind un domeniu esențial al activității, absolvenții trebuie să dețină cunoștințe de bază în domeniul IT, pentru a putea dezvolta pe parcursul programului de 24 de luni abilități extrem de tehnice în SAP și Electronic Data Interchange (EDI).

Programul European pentru Absolvenți 2017 și-a extins acoperirea, acordând oportunități studenților din România, Marea Britanie, Italia, Belgia, Republica Cehă și Germania.

Federal-Mogul Motorparts va începe procesul de recrutare în primul trimestru al anului 2017. „Contactăm universitățile în căutarea celor mai potriviți candidați, care vor fi mai apoi invitați să aplice pentru Programul European de Recrutare pentru Absolvenți", a adăugat Borrell. „Candidatura scrisă va fi urmată de un interviu, acesta fiind o oportunitate de a întâlni conducerea Federal-Mogul Motorparts, îndrumătorii și mentorii experimentați ai programului și, dacă totul se desfășoară cu succes până în acest punct, candidatul va primi o invitație de a participa la un workshop de evaluare de o zi. Procesul riguros este gândit pentru a găsi oamenii potriviți pentru oportunitatea potrivită, pentru un succes de lungă durată."

Programul European de Recrutare pentru Absolvenți este parte a unei inițiative la nivel mondial a Federal-Mogul Motorparts de a sprijini absolvenții și tinerii profesioniști care își încep cariera. Mai multe informații despre program și despre oportunitățile existente sunt disponibile pe www.eugraduates.eu.

Despre Federal-Mogul

Federal-Mogul Holdings Corporation (NASDAQ: FDML) este un furnizor global de top de produse şi servicii destinate producătorilor auto şi operatorilor de service pentru vehicule şi echipamente de pe piaţa automobilelor, vehiculelor comerciale uşoare, medii şi grele, navale, feroviare şi aerospaţiale, precum şi de pe piaţa energetică şi industrială. Produsele şi serviciile companiei contribuie la reducerea consumului de combustibil, a emisiilor de CO2, şi îmbunătăţesc siguranţa vehiculelor.

Federal-Mogul cuprinde două departamente comerciale independente, conduse fiecare de către un director general executiv, aflat în subordinea consiliului de administraţie al Federal-Mogul.

Divizia Federal-Mogul Motorparts vinde şi distribuie un portofoliu larg de produse prin intermediul a peste 20 dintre cele mai recunoscute mărci de pe piaţa globală auto din segmentul aftermarket, deservind în acelaşi timp echipamente originale către producătorii de vehicule. Mărcile aftermarket ale companiei includ ştergătoarele ANCO®; piesele și fluidele auto premium calitate OE Beck/Arnley®; sistemele de aprindere BERU®*, sistemele de iluminare, bujiile, ştergătoarele şi filtrele Champion®, filtrele Interfil® , produsele pentru motoare AE®, Fel-Pro®, FP Diesel®, Goetze®, Glyco®, Nüral®, Payen® şi Sealed Power® , piesele de direcţie şi suspensie MOOG® şi produsele pentru frânare şi iluminare Ferodo®, Wagner® şi JURID®.

Divizia Federal-Mogul Powertrain proiectează şi produce componente originale pentru sisteme de propulsie şi produse de protecţie a sistemelor pentru autoturisme, autovehicule grele, aplicaţii industriale şi de transport.

Federal-Mogul a fost înfiinţată la Detroit în anul 1899 şi are sediul central în Southfield, Michigan. Compania are aproximativ 50.000 de angajaţi în 34 de țări. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.fmmotorparts.com.

*BERU este marcă comercială înregistrată a BorgWarner Ludwigsburg GmbH

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel