Fed Cup. România-Canada, la Cluj, fără Bouchard şi Abanda

Şansele României au crescut după anunţarea lotului echipei Canadei, vedetele echipei nefiind anunţate în lot. Meciurile dintre Romania și Canada, din primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup, vor avea loc la Cluj Napoca, pe 10 și 11 februarie.

Cele mai bune jucătoare de tenis ale Canadei, Eugenie Bouchard (121 WTA) şi Francoise Abanda (126 WTA) nu fac parte din echipa convocată pentru meciul cu România, din primul tur al Grupei Mondială II a Fed Cup, potrivit site-ului federaţiei canadiene de profil.

Căpitanul nejucător Sylvain Bruneau le-a convocat pentru meciul care va avea loc pe 10 şi 11 februarie în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca pe Carol Zhao, Bianca Andreescu, Katherine Sebov şi Gabriela Dabrowski.

''Chiar dacă avem o echipă relativ tânără pentru acest meci important, suntem încrezători că ne putem bate cu cele mai bune echipe din lume. Jucătoarele noastre şi-au demonstrat tenacitatea şi dorinţa de victorie, mai ales în luna aprilie a anului trecut, când au învins o echipă a Kazahstanului mai bine clasată şi mai experimentată'', a declarat Bruneau.

''Toate fetele au avut un sezon 2017 foarte bun şi sperăm că continuăm succesul lor pe terenurile din România. Suntem conştienţi de misiunea grea care ne aşteaptă, în faţa unui adversar foarte talentat'', a mai spus Bruneau.

Echipa Canadei

- Zhao este cea mai bine clasată jucătoare canadiană, aflându-se pe locul 143 în lume la simplu, iar aceasta este doar a doua sa prezenţă în lotul Canadei, după meciul din 2016 cu Belarus.
- Bianca Andreescu, jucătoare de origine română, a ajuns la al şaselea meci în Fed Cup, având un bilanţ excelent de 7 victorii şi un eşec. Andreescu ocupă în prezent locul 182 în clasamentul mondial.
- Sebov va reprezenta Canada pentru a cincea oară în Fed Cup şi se află pe 277 în clasamentul mondial de simplu.
- Gabriela Dabrowski, aflată pe locul 11 în ierarhia mondială de dublu, se află la a 10-a confruntare din Fed Cup. A câştigat recent titlul la Australian Open în proba de dublu mixt.

Doar Begu a întâlnit-o pe Zhao, învingând-o cu 6-4, 6-4 în 2013 în calificări la Toronto. Florin Segărceanu, căpitanul-nejucător al echipei României, le-a convocat pentru meciul de la Cluj pe Simona Halep (2 WTA), Sorana Cîrstea (36 WTA), Irina-Camelia Begu (37 WTA) şi pe Raluca Olaru (45 WTA la dublu).

România a învins Canada cu scorul de 3-2, la Montreal, în aprilie 2015, graţie acestei victorii promovând în Grupa Mondială. România mai are o victorie în faţa Canadei, în 1983, la Zurich, 3-0 în primul tur al Grupei Mondiale.







loading...
VOTEAZA ARTICOLUL
Scarlett Johansson, un nou single

George Mihail Pârvan / 20 apr, 21:22


TOP STIRI CELE MAI...


loading...







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.
Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

n-nxt.14