FCSB. Nicolae Dică, prezentat OFICIAL la conducerea tehnică

Vineri, 9 iunie, Nicolae Dică a fost prezentat oficial la conducerea tehnică a echipei FCSB.

Contractul lui Dică cu gruparea roș-albastră este valabil până la sfârșitul sezonului 2017-2018.


Dică va avea întreaga responsabilitate tehnică, însă va ocupa funcția de antrenor secund deoarece nu deține încă licența Pro. Postul de antrenor principal al echipei FCSB îi va reveni în aceste condiții lui Viorel Tănase, cel care a fost coleg de echipă cu Nicolae Dică în sezonul 2003-2004 la FC Argeș Pitești.


Directorul sportiv al grupării FCSB, Mihai Stoica, a spus că Nicolae Dică și Viorel Tănase au o motivație extraordinară pentru a realiza performanță.


„9 iunie 2017 este o zi foarte importantă pentru Steaua. Mă bucur că mă aflu între doi antrenori, doi foști fotbaliști, care mi-au marcat în mod pozitiv cariera. Sunt doi băieți care vin cu o motivație extraordinară. O să avem oarecum o conducere bicefală. Viorel Tănase a ajuns la Steaua acum în primul rând pentru că Nicolae Dică nu deține încă licența Pro, dar și pentru că va putea să îl ajute foarte mult. Gândirea lui Nicolae Dică va fi însă cea mai importantă. Eu sunt convins că vom avea succes în această formulă. Este adevărat că i-am făcut două propuneri lui Gigi Becali, iar Gigi Becali este cel care a decis ca noi să mergem pe mâna lui Dică", a spus, potrivit Agerpres, Stoica.


Lotul formației FCSB va pleca vineri seară spre Slovacia, acolo unde va efectua primul turneu de pregătire.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel