CFR Cluj a învins-o pe FC Viitorul Constanța cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, la Ovidiu, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-off a Ligii I de fotbal.
Ardelenii, care au urcat pe primul loc în clasament, cel puţin pentru moment, au marcat ambele goluri în prima jumătate de oră a partidei, prin francezul Billel Omrani (11) şi Ciprian Deac (25). Campioana a pus presiune în ultima parte a meciului şi a reuşit să înscrie prin Ianis Hagi (85), după ce portarul Arlauskis a respins şutul său din penalty. Lovitura de pedeapsă a fost acordată în urma unui henţ comis de fundaşul Kevin Boli (ex-FC Viitorul).
FC Viitorul venea după trei etape fără înfrângere, un egal şi două victorii.
Echipa antrenată de Gheorghe Hagi nu mai pierduse acasă de zece etape (7 victorii, 3 egaluri). CFR venea după trei egaluri consecutive. Echipa clujeană e neînvinsă de nouă etape (5 victorii, 4 egaluri). În sezonul regulat fiecare echipă a câştigat meciul de acasă, CFR cu 2-0, iar Viitorul cu 1-0. FC Viitorul Constanţa - CFR 1907 Cluj 1-2 (0-2), Academia Hagi - Stadion Central - Ovidiu Au marcat: Ianis Hagi (85), respectiv Abdel Billel Omrani (11), Ciprian Deac (25).
Penalty ratat
Ianis Hagi a ratat un penalty în min. 85 (a apărat Giedrius Arlauskis). Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); arbitru de rezervă: Andrei Antonie (Bucureşti) Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Viorel Ilinca (Piteşti) - LPF.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu