Americanii de la ExxonMobil a investit 1,3 miliarde de euro pentru explorările din Marea Neagră, iar estimările arată că este vorba despre un zăcământ de gaze de peste 100 de miliarde de metri cubi, a declarat, marți, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Iulian Iancu.
"Lucrările s-au încheiat, iar Exxon a investit acolo 1,3 miliarde de euro și a săpat șapte sonde. Nimeni pe lumea asta nu ar duce la capăt un astfel de program de investiții dacă nu ar fi confirmat deja potențialul acelei zone, unde se estimează peste 100 de miliarde de metri cubi", a spus Iancu, în cadrul unei conferințe pe tema cogenerării și eficienței sistemului de termoficare, informează rtv.net.
El a precizat că, în cadrul discuțiilor de la summitul COP 21 de la Paris, concluziile au propulsat gazul natural drept combustibil al viitorului, în condițiile în care cărbunele și petrolul sunt mult mai poluante.
"Ca element de noutate, discuțiile de la Paris impun un plan de acțiune, în cadrul căruia marii perdanți sunt cărbunele și petrolul, iar regele resurselor devine gazul natural", a adăugat deputatul.
[citeste si]
Compania românească OMV Petrom și americanii de la ExxonMobil explorează o zonă de mare adâncime în apele românești ale Mării Negre, parteneriat care a început în 2008. În 2012, cele două companii au anunțat descoperirea unui important zăcământ de gaze naturale cu sonda Domino-1 în zona de mare adâncime a blocului Neptun. Potrivit informațiilor publicate până acum de OMV, Sonda Domino-1 a întâlnit o acumulare de gaze naturale de care se estimează a fi de 42 până la 84 de miliarde de metri cubi.
Totodată, Iancu a amintit că, în apropierea perimetrului explorat de Exxon și Petrom, Lukoil a confirmat un alt zăcământ de 30 de miliarde de metri cubi.
România a importat zilele trecute gaze din Rusia la un preț mai mic decât cel al gazelor din producția internă, în condițiile în care, anii trecuți, prețul de import era de 530 de dolari pe mia de metri cubi (mai mult decât dublu față de cel autohton — n.r.), a spus Iulian Iancu, anterior, în cadrul aceleiași conferințe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News