Expropriere. Klaus Iohannis cere reexaminarea legii

Ema Apostu / 14 dec 2017 / 12:57 Salveaza PDF Comentarii

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi Parlamentului spre reexaminare legea pentru modificarea Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

Potrivit şefului statului, actul normativ "lărgeşte cadrul juridic stabilit pentru luarea măsurilor necesare executării lucrărilor de utilitate publică, completează sfera reprezentanţilor expropriatorului, modifică şi completează regulile privind etapele exproprierii, precum şi dispoziţiile referitoare la documentaţiile cadastrale, comisia de verificare, avize, acorduri, certificate, proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale". 

Preşedintele consideră că unele dispoziţii ale legii "se impun" a fi reexaminate, în vederea respectării dreptului de proprietate şi a garanţiilor acestuia şi pentru realizarea unui cadru legislativ coerent, în acord cu jurisprudenţa constituţională în materia exproprierii. 

"La art. I pct. 1 din legea transmisă la promulgare se modifică art. 1 al Legii nr. 255/2010 în sensul adăugării, la vasta sferă deja existentă, a unor noi lucrări de utilitate publică pentru a căror executare legiuitorul a stabilit incidenţa unui cadru juridic special, derogator de la Legea nr. 33/1994", se explică în cererea de reexaminare. 

Acest cadru juridic special se va aplica şi lucrărilor de construcţie, modernizare şi extindere a obiectivelor cu caracter militar; lucrărilor de construire - construcţie şi infrastructură - reabilitare, modernizare, reconversie funcţională pentru construcţii administrative necesare funcţionării administraţiei publice centrale; lucrărilor de construire, reabilitare, modernizare, reconversie funcţională pentru proiecte de regenerare urbană iniţiate de autorităţile publice centrale; lucrărilor privind aducţiuni şi staţii de captare şi tratare a apei; lucrărilor de interes public naţional, regional, interjudeţean, judeţean şi local de construcţie, reabilitare şi modernizare necesare funcţionării sistemului de sănătate în municipiul Bucureşti, inclusiv pentru infrastructura aferentă acestora; lucrărilor de conservare sau de amenajare a spaţiilor verzi; lucrărilor de regenerare urbană, precum şi de protecţie şi de restaurare a clădirilor de patrimoniu. 

"Dispoziţiile art. I pct. 1 nu se corelează cu cele ale art. I pct. 2 şi pct. 3 din legea transmisă la promulgare, ce lărgesc sfera lucrărilor declarate ca fiind de utilitate publică. În al doilea rând, dispoziţiile art. I pct. 1-3 ar trebui reanalizate şi din perspectiva raportului cu cele ale art. 6 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică ce are în vedere (parţial, dacă spre exemplu ne referim la domeniul sănătăţii) acelaşi tip de lucrări", spune şeful statului. 

”Lipsește norma de claritate”

În cererea de reexaminare se precizează că această corelare este indispensabilă pentru stabilirea regimului juridic aplicabil exproprierii cu consecinţe concrete în ceea ce priveşte momentul transferului dreptului de proprietate, moment de care jurisprudenţa constituţională leagă stabilirea cuantumului despăgubirii. 

În documentul citat se mai face referire la art. I pct. 7 din legea transmisă la promulgare, în care se introduc două noi alineate la art. 5 din Legea nr. 255/2010, alin. (4) şi alin. (5). 

"Sintagma 'notificarea aprobării indicatorilor tehnico-economici' din cuprinsul alin. (4) al art. 5 este neclară din perspectiva cerinţelor constituţionale de previzibilitate a normei, atâta vreme cât nu este stabilită procedura aplicabilă acestei notificări", se menţionează în cererea de reexaminare. 

"La art. 1 pct. 10 din legea aflată la promulgare se modifică alin. (5) al art. 9 din Legea nr. 255/2010 în sensul că, ulterior intabulării, expropriatorul are obligaţia de a începe lucrările într-un termen considerat rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora. Folosirea sintagmei 'termen considerat rezonabil' lipseşte norma de claritate, fiind necesară indicarea unui reper concret", se arată în acelaşi document. 

Potrivit sursei citate, la art. 1 pct. 17 din legea aflată la promulgare se introduc două noi alineate la art. 14 din Legea 255/2010, respectiv alin. (2) şi alin. (3). 

"Prin trimiterea în cuprinsul alin. (2) la prevederile alin. (1) ale art. 14, considerăm că această intervenţie legislativă ar trebui reanalizată din perspectiva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 67/2017 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 255/2010. (...) Curtea a statuat faptul că temeiul juridic, precum şi criteriile de determinare a despăgubirilor aferente exproprierii dispuse nu sunt clar reglementate, din moment ce conţinutul normativ al legii speciale prevede în mod expres exceptarea din cuantumul despăgubirii a unor elemente esenţiale", se mai explică în cererea de reexaminare.

[citeste si]


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26