China Energy Company Ltd. (CEFC), viitorul acționar principal al KazMunayGas International, intenționează să facă investiții pentru îmbunătățirea activelor existente ale KMGI (fostul Rompetrol Group), dar și pentru achiziția de noi active, în acest sens urmând să ofere o finanțare de trei miliarde de dolari, după stabilirea planului de afaceri pe cinci ani, a declarat, săptămâna trecută, Du Liefen, board director of CEFC, la o întâlnire cu presa din România organizată cu ocazia Expo Astana 2017.
"CEFC a promis că, atunci când planul de afaceri pentru cinci ani este stabilit, atunci CEFC va oferi o finanțare de trei miliarde de dolari în 5-10 ani. Aceste resurse și capital vor ajuta KMGI să devină o platformă energetică și investițională în următorii 5-10 ani. Acest capital nu va fi utilizat doar pentru îmbunătățirea activelor existente, dar și pentru achiziția de noi active în vederea eficientizării activității", a spus Du Liefen.
Ea a afirmat că această cooperare dintre CEFC și KazMunayGas International poate "complementa" punctele forte ale fiecăruia și poate contribui nu numai la valoarea economică a României, dar poate aduce și oportunități de angajare, dar a subliniat însă că așteaptă de la Guvernul român un mediu politic și economic stabil.
"Ceea ce sperăm din partea guvernului român este un mediu politic și economic stabil. În acest sens, avantajele complementare dintre cele două companii vor aduce cu siguranță o mai bună dezvoltare a KMGI. Această îmbunătățire a capacității rafinăriei KMGI va aduce bineînțeles o creștere a taxelor colectate și mai multă valoare sistemului energetic de cerere și ofertă din România" a precizat Du Liefen.
Cu privire la domeniile în care CEFC este interesat să facă investiții la KMGI, Du Liefen a menționat partea de distribuție.
"După cum probabil cunoașteți, capacitatea de rafinare a KMGI este mai mare decât capacitatea sa de vânzare cu amănuntul. Sperăm ca KMGI să aibă un lanț de desfacere mai rezonabil, Guvernul român poate oferi mai multe locuri pentru construirea de stații de alimentare pentru KMGI, acest lucru putându-ne oferi mai multe oportunități de a investi în rețeaua de stații de alimentare și rețeaua de gaze naturale, precum și logistică. Echilibrul dintre rafinare și marketing poate fi unul mai rezonabil" a explicat oficialul CEFC.
[citeste si]
Evidențiind impactul investițiilor CEFC, Du Liefen a dat drept exemplu cazul companiei Dyneff, la care a achiziționat, în decembrie 2015, un pachet de 51% din acțiuni de la KMGI. Potrivit afirmațiilor sale, într-un an și jumătate performanțele Dyneff s-au îmbunătățit semnificativ, în 2016 volumul vânzărilor depășind trei milioane de metri cubi, ceea ce reprezintă o creștere cu 9% față de 2015, în timp ce rezultatul net înregistrat în anul 2016 a fost de 5,95 milioane, ceea ce reprezintă un record istoric și o creștere de 117% comparativ cu 2015.
"CEFC își dorește să utilizeze pe deplin avantajele sale, resursele, mecanismele și brandul său pentru a crea din Inițiativa One Belt One Road un lanț energetic bine organizat și integrat...Dacă primim acordul autorităților guvernamentale românești, atunci vom intra în posesia a 51% din acțiunile KMGI și asupra rafinăriilor, a celor 1.000 de stații de alimentare din țările vecine și asupra sistemului logistic ce poate duce la sporirea lanțului valoric a CEFC", a precizat doamna Du Liefen.
Compania Națională KazMunayGas Kazahstan (KMG NC) și CEFC au semnat în decembrie 2016, la București, un acord care atestă angajamentul de a efectua tranzacția de cumpărare a 51% din acțiunile KMGI de către compania chineză. Tranzacția este așteptată să se finalizeze în acest an, după obținerea tuturor aprobărilor necesare încheierii tranzacției.
Deținut integral de compania petrolieră KazMunayGas din Kazahstan, KazMunayGas International este prezent în 11 țări și deține rafinăriile Petromidia Năvodari (cea mai mare unitate de profil din România) și Vega Ploiești (cea mai veche rafinărie în funcțiune), dar și rețele de distribuție de carburanți (Rompetrol) în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, Franța și Spania.
CEFC este un conglomerat privat de businessuri ce au ca bază domeniul energiei și a finanțelor. CEFC deține 2 grupuri și 7 companii de investiții, o companie de top listată la bursa din China, cât și acțiuni în multe companii internaționale cu listări pe bursă. Grupul are în jur de 30.000 de angajați în 23 de țări de pe glob și în 2016 a realizat veniturile operaționale de 38,9 miliarde de euro.
În data de 4 iulie, la pavilionul Chinei de la Expo Astana a fost organizată "Ziua CEFC".
Astana găzduiește, până pe 10 septembrie, Expoziția Internațională EXPO Astana 2017, cu tema "Energia viitorului", care ar urma să atragă, potrivit organizatorilor, peste cinci milioane de vizitatori din întreaga lume.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu