Evoluţie neaşteptată la Bursa de Valori Bucureşti, în plină pandemie

Tranzacţiile totale realizate la Bursa de Valori Bucureşti în primele 7 luni cresc cu 5 procente şi ajung la 1.38 miliarde de euro.

Tranzacţiile totale cu toate tipurile de instrumente financiare tranzacţionate la BVB în primele 7 luni ale anului au ajuns la 6,67 miliarde lei, echivalentul a 1,38 miliarde euro, în creştere cu 5% comparativ cu perioada similară a anului precedent.

Radu Hanga, Preşedinte BVB: "Noile oferte de stimuli fiscali, alături de perspectiva îmbunătăţirii stării de sănătate publică la nivel internaţional, pot influenţa semnificativ evoluţia pieţelor de capital. În ceea ce priveşte lucrurile pe care le putem influenţa noi la nivel local în piaţă de capital, primim semnale de la nivelul comunităţii investiţionale că tot mai mulţi romani sunt mai aproape de bursă şi devin investitori.

Deschiderea de conturi online, pentru care am şi premiat la ceremonia din iulie brokerii care au acest sistem implementat, este o facilitate de care publicul roman avea nevoie cu atât mai mult în acest context. Digitalizarea este pilonul strategic de dezvoltare a bursei şi a fost extrem de bine scos în evidenţă de actuala situaţie: online devine "noul normal" şi în piaţă de capital."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel