EXCLUSIV  Evenimentul care ar putea răsturna mersul alegerilor locale 2016 - BOMBĂ

O explozie urmată de un incendiu a avut loc duminică, în București, în sectorul 6, în zona Valea Cascadelor, în incinta târgului de vechituri, în urma căreia șapte persoane s-au ales cu arsuri, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU, Daniel Vasile.

Tragedia de la Colectiv a scos oamenii în stradă și a schimbat un guvern. Unii sociologi au spus că evenimentul de astăzi i-ar putea mobiliza pe români și i-ar aduce în număr cât mai mare la vot. Evenimentul din Valea Cascadelor poate funcționa ca un reminder pentru bucureștenii care s-au mobilizat după tragedia de la Club Colectiv.

 

Citeste si: Mirel Palada estimeaza cat inseamna explozia in procente de vot

 

Reamintind tragedia din octombrie-noiembrie 2015, impactul emoțional ar putea declanșa decizia de a merge la vot, de a se implica, în cazul celor care au fost dezamăgiți de campania electorală, de candidați sau de prestația tehnocraților pe care i-au adus la guvernare și ar fi stat acasă pe 5 iunie. De altfel, televiziunile tratează subiectul Valea Cascadelor în cheia de analiză a cazului Colectiv: dacă avea autorizație, cine a dat-o, de ce nu se controlează astfel de afaceri, cum de s-a ajuns la repetarea unui incident, vor fi închise câteva târguri și după aceea totul se va uita etc.

DC News a stat de vorbă cu psihologul Hanibal Dumitrașcu. Acesta a spus că nu crede că explozia de astăzi va avea un impact atât de mare încât să răstoarne mersul alegerilor locale 2016. Cu toate acestea, jurnaliștii vorbesc deja la televizor de o asemănare cu dezastrul de la Colectiv.

"Alegerile nu vor fi influențate în niciun caz de explozia de astăzi. Știrea ca atare este una care va rezona și cu tragedia de la Colectiv, dar acum nu este un eveniment de amploare. Din acest motiv, impactul emoțional va fi cu totul și cu totul redus. Nu cred că se vor face speculații sau se va ajunge la o mobilizare de stradă, spre exemplu, asemănătoare celei după tragedia de la Colectiv. Evenimentul de astăzi le va amintiri de nenoricirea de atunci, din noiembrie, dar nu va avea impactul respectiv", a spus Hanibal Dumitrașcu pentru DC News.

[citeste si]

Rămâne de văzut dacă spre seară va crește prezența la vot.

Cele şapte victime ale exploziei care a avut loc duminică în Valea Cascadelor prezintă arsuri între 20 şi 60% din suprafaţa corpului, a declarat coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

'În urma exploziei au rezultat şapte victime cu arsuri cuprinse între 20 şi 60% din suprafaţa corporală', a precizat medicul. Potrivit acestuia, una dintre victime, în vârstă de 80 de ani, se află în stare foarte gravă, fiind intubată şi ventilată mecanic. Bogdan Opriţa a arătat că victimele sunt transportate la mai multe spitale din Capitală - Spitalul Universitar de Urgenţă, Floreasca şi Spitalul de arşi.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy