Europarlamentarii USL îi scriu lui Barroso si Reding despre anchetele desfășurate de Parchet și DNA

reding
reding

Printr-o scrisoare adresată președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso si Comisarului UE pentru Justiție, Viviane Reding, europarlamentarii USL solicită o poziție oficială asupra modului cum procurorii Parchetului General și cei ai Direcției Naționale Anticorupție anchetează cetățeni din mai multe județe în legătură cu modul cum au votat la 29 iulie pentru demiterea președintelui suspendat, Traian Băsescu.

În scrisoarea eurodeputaților USL se arată că în mai multe zone ale țării s-a declanșat un proces care amenință dreptul la confidențialitate. În sprijinul acestor afirmații parlamentarii europeni spun că presa relatează abuzurile la care sunt supuși cetățenii, forțați să jure cu mâna pe Biblie că au votat o singură dată în cadrul referendumului.

De Ce News vă prezintă conținutul scrisorii europarlamentarilor USL:

"Stimate Domnule José Manuel Barroso,

 Stimată Doamnă Viviane Reding,

 Va adresam aceasta scrisoare cu scopul de a va aduce la cunoștință un proces extrem de dăunător care se desfășoară în mai multe zone din România în momentul de față – un proces care amenință principiul democrației și dreptul la confidențialitate – și pentru a vă solicita o poziție vizavi de acesta.

Procurorii Parchetului General și cei ai Direcției Naționale Anticorupție, sub pretextul corect de a ancheta sesizările privind presupuse fraude electorale, au demarat un adevărat proces de chestionare a cetățenilor cu drept de vot din mai multe județe din România. Presa relatează despre caracterul abuziv al unora dintre acțiunile organelor judiciare, care ar fi ajuns inclusiv să forțeze anumiți cetățeni să jure cu mâna pe Biblie că au votat o singură dată în cadrul referendumului.

De asemenea, există mai multe alte aspecte care ridică semne de întrebare cu privire la legalitatea demersului întreprins de reprezentanții Parchetului General și ai Direcției Naționale Anticorupție: anumitor cetățeni cu drept de vot li se solicită să precizeze și în ce mod au votat, încălcând astfel caracterul secret al votului; nu se asigură niciun fel de asistență juridică pentru cei audiați, în condițiile în care nu li s-au adus învinuri oficiale; există indicii că nu toți anchetatorii ar fi reprezentanți ai Parchetului și ai DNA, printre aceștia aflându-se și reprezentanți ai PDL, partidul care îl susține pe președintele suspendat Traian Băsescu; în urma unor amenințări, oamenilor li se solicită să semneze declarații conform cărora s-ar fi votat în locul lor.

În tot acest timp în care cetățeni fără nicio vină sunt anchetați în legătură cu votul lor, reclamații privind rețineri ilegale de cărți de identitate, care s-au efectuat numai pentru a împiedica votul în data de 29 iulie, rămân nesoluționate. Un argument în plus care susține teza unui proces abuziv este dat de faptul că aceste acțiuni fără precedent în România se petrec în urma unui scrutin care a însumat cele mai puține nereguli din ultimii ani, un scrutin care s-a soldat doar cu o serie de incidente punctuale și nu cu suspiciuni de fraudă. În calitate de oficiali ai Comisiei Europene considerați că este normal și conform principiilor Uniunii Europene ca oameni complet nevinovați să fie hărțuiți în acest mod de către autoritățile judiciare și să fie anchetați în legătură cu natura votului lor?

Considerați că este democratic ca oamenii să se simtă intimidați numai pentru că au dat dovadă de spirit civic și și-au exercitat dreptul de vot? Dacă apreciați că participarea la vot trebuie stimulată în comunitatea noastră europeană și nu descurajată prin acțiuni precum cele desfășurate în prezent în România, considerăm că aveți obligația să vă pronunțați asupra acestui caz.

În opinia noastră, a reprezentanților României în Parlamentul European, valorile democratice, libera exprimare și dreptul la confidențialitatea votului nu pot fi niciodată încălcate, indiferent de scopul final al autorităților. O poziție oficială vizavi de acest subiect ar fi cea mai potrivită modalitate prin care să demonstrați căși dumneavoastră împărtășiți aceeași opinie."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel