Europarlamentarii PSD către Cioloș: Cereți ajutor european!

Europarlamentarii PSD solicită Guvernului României să ceară sprijin european în cazul copiilor din Argeș ce suferă de infecții digestive.

"Situația copiilor suferinzi de infecții digestive este una de gravitate extremă, iar responsabilii guvernamentali nu dau dovadă că sunt capabili să gestioneze această criză.

Ca în multe alte ocazii, eforturile medicilor care îi tratează direct pe cei mici sunt admirabile, dar se simte acut lipsa coordonării între diferitele institutii care ar trebui să elucideze originea și cauzele acestei crize. Deja doi copii au murit. Vorbim despre o dramă, dar autoritățile de la nivel înalt lasă în continuare întreaga greutate pe umerii cadrelor medicale. Cauzele infecției nu au fost depistate și izolate.

Este inacceptabil că, nici până la acest moment, nu a fost constituită o celulă de criză la nivelul ministerului Sănătății, care să aibă în sarcină coordonarea în această situație. O astfel de celulă de criză ar fi trebuit să aibă ca prioritate inclusiv relaționarea cu alte state, pentru strângerea rapidă de informații privind existența unor cazuri similare în Europa și modul în care acestea au fost tratate.

Solicităm autorităților de la București să își asume urgent responsabilitatea, să constituie o celulă de criză cu sarcinile amintite și totodată să solicite sprijin autorităților europene, precum și omologilor din alte state membre ale  UE. Am văzut că experiența medicilor străini, alăturată profesionalismului incontestabil al cadrelor medicale din România, ne este de ajutor în cazuri foarte grave, așa cum este cel la care facem referire", susțin europarlamentarii PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel