Europarlamentare 2019. Mădălina Turza: M-am prezentat la BEC. Nu am vești bune

Foto: Facebook / Maria Mădălina Turza
Foto: Facebook / Maria Mădălina Turza

Pentru prima dată în istoria alegerilor europarlamentare din România, mama unui copil cu dizabilități și-a asumat o candidatură independentă, o candidatură ce poartă o poveste nespusă, frumoasă și grea în același timp. Însă o parte dintre semnăturile necesare s-au dovedit a fi invalide, iar numărul la limită a făcut ca, după analizarea primelor dosare, „să cădem sub prag”.

„Dragii mei, nu am vești bune. M-am prezentat azi în fața BEC cu tot ce am adunat de la voi. Din păcate, din cauza lipsei mele de experiență, a resurselor pe care eu nu am reușit să le coagulez în timpul scurt al campaniei, o parte dintre semnături s-au dovedit a fi invalide, pe bună dreptate, iar numărul la limită cu care ne-am prezentat a făcut ca după analizarea primelor dosare să cădem sub prag.

Recunosc că a fost o decizie a mea, asumată, de a mă prezenta cu TOT ce aveam, știind cât de mare a fost efortul depus pentru completarea fiecărei file, și, totodată, neavând luxul de a avea de unde să selectez doar semnăturile care îndeplineau simultan toate criteriile impuse.

Simt o uriașă responsabilitate față de tot ce s-a întâmplat în ultimele două luni, azi, mai ales. Deși cred că este limpede azi pentru toată lume că dezbaterea pe care a adus-o candidatura mea pe agenda publică (mă refer aici la uriașa necesitate de a discuta problemele legate de dizabilite, incluziune, etc), mă simt responsabilă în egală măsură pentru eșecul de azi, pe care mi-l asum în totalitate.

V-am solicitat încrederea și sprijinul în aceste ultime săptămâni și mi l-ați oferit în feluri greu de curprins în cuvinte. Voi toți, cei care ați dat viață acestei mișcări, vreau să știți că într-un fel sau altul, mergem mai departe. Nu avem încotro.

Vă cer răgazul să mă lăsați să îmi revin după tot acest efort și să pot să îmi pun ordine în gânduri”, a scris Mădălina Turza pe contul ei de Facebook.

VEZI ȘI: EXCLUSIV Mădălina Turza, povestea nespusă din spatele candidaturii surpriză la europarlamentare



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel