Europarlamentare 2019. Liberalii vor sprijini reabilitarea termică a 500.000 de apartamente din România cu bani de la UE

[] []

13 mai 2019 / 20:09
Salveaza PDF Comentarii

Solicitarea de fonduri europene pentru construcţia sau finalizarea lucrărilor la autostrăzile Piteşti - Sibiu, Comarnic - Braşov, Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni, dublarea fondurilor europene pentru cadastrarea proprietăţilor din ţara noastră, reabilitarea termică, din bugetul UE, a 500.000 de apartamente din România, construcţia şi dotarea, până în 2024, a trei spitale regionale şi finanţarea din fonduri europene a conectării tuturor universităţilor şi liceelor la internet de mare viteză - sunt câteva dintre obiectivele pe care şi le-a propus Partidul Naţional Liberal în programul politic pentru alegerile europarlamentare, intitulat 'Profesionişti în Parlamentul European'

Programul politic a fost lansat luni la Bucureşti, în cadrul unui eveniment public, în document menţionându-se că PNL 'va susţine înfiinţarea unui mecanism care să monitorizeze situaţia statului de drept şi respectarea drepturilor fundamentale în toate statele UE', va milita pentru ca România să adere cât mai curând la spaţiul Schengen şi va acţiona pentru aderarea României la zona euro, că îşi propune să obţină cel puţin la fel de multe fonduri europene pentru România în bugetul UE 2021 - 2027, prin comparaţie cu perioada 2014 - 2020, şi să simplifice absorbţia acestora'. De asemenea, PNL spune că va sprijini un nivel al plăţilor directe la hectar pentru agricultorii români la nivelul mediu din UE, va solicita fonduri europene pentru construcţia sau finalizarea lucrărilor la autostrăzile Piteşti - Sibiu, Comarnic - Braşov, Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni, drumul expres Craiova - Piteşti şi şoseaua de centură a Bucureştiului, că va solicita dublarea fondurilor europene pentru cadastrarea proprietăţilor din ţara noastră, va propune reabilitarea tuturor clădirilor rezidenţiale încadrate în clasa seismică 1, va sprijini reabilitarea termică din bugetul UE a 500.000 de apartamente din România, va sprijini construcţia şi dotarea, până în 2024, a trei spitale regionale la standarde europene, va propune finanţarea, din fonduri europene, a conectării tuturor universităţilor şi liceelor la internet de mare viteză. În acelaşi document se arată că liberalii vor solicita 20.000 de burse Erasmus în fiecare an pentru studenţii din România şi 40.000 de bilete de tren gratis pentru tinerii români care împlinesc 18 ani şi vor să călătorească în Europa.

'PNL va sprijini crearea sau aducerea la standarde europene a 10 institute de cercetare şi va propune crearea unui program care va acorda granturi de 50.000 de euro pentru cercetarea academică.

PNL va propune înfiinţarea unui Centru European Permanent care să monitorizeze şi să combată ştirile false şi va propune un program de investiţii pentru a conecta toate oraşele României la reţeaua de distribuţie a gazelor până în 2024', mai scrie în programul politic al liberalilor. O altă propunere din acest document este includerea de experţi străini în comisiile de doctorat, în special în cadrul doctoratelor finanţate din fondurile structurale, 'pentru a pune punct plagiatului şi calităţii 'uneori îndoielnice' a diplomelor de doctorat din România'. 'Ameninţările teroriste din ultimii ani au demonstrat că arhitectura de securitate a Uniunii Europene este incompletă.

Colaborarea între instituţiile naţionale este încă defectuoasă, iar schimbul de informaţii dintre acestea nu se realizează la un nivel optim. În anii anteriori s-a vehiculat ideea apariţiei unui serviciu la nivel european care să asigure un schimb mai rapid de date între serviciile de securitate naţionale, în materie de combatere a terorismului. În cooperare cu deputaţii europeni din alte state membre vom redeschide dezbaterea cu privire la crearea unei structuri de intelligence la nivel european, cu rolul de a sprijini autorităţile naţionale în lupta împotriva terorismului şi radicalizării. (...) Extinderea Agenţiei Europene FRONTEX este un pas important în mai buna gestionare a frontierelor externe ale UE, iar propunerea de a spori capacitatea acesteia la 10.000 de angajaţi va sprijini la atingerea acestui obiectiv.

Însă aceste efective nu vor fi suficiente pe termen lung, iar treptat va trebui să se ajungă la un sistem de management şi control al frontierelor complet integrat la nivel european. De aceea, în următorul mandat al Parlamentului European va trebui să creştem gradual efectivele FRONTEX. Pentru securitatea românilor, PNL va susţine extinderea numărului de grăniceri în cadrul FRONTEX', se mai arată în programul politic al liberalilor pentru europarlamentare. 


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.82