Europa League: Rezultatele partidelor de joi seara

Nicolae Stanciu a dat pasa decisivă la golul prin care Slavia Praga a învins-o pe Bayer Leverkusen cu 1-0, joi seara, pe teren propriu, în Europa League la fotbal. 

Stanciu l-a servit pe Peter Olayinka la golul marcat în min. 80. Internaţionalul român a ratat un penalty în min. 64 (a apărat Hradecky). De remarcat că Stanciu a intrat pe teren în min. 61. Bayer a evoluat în zece din min. 22, când Karim Bellarabi a primit cartonaş roşu.

Glasgow Rangers a învins-o pe Lech Poznan cu 1-0, prin golul columbianului Morelos. Ianis Hagi a jucat 69 de minute la scoţieni.

AS Roma a remizat neaşteptat cu ŢSKA Sofia, 0-0, pe Stadio Olimpico, în grupa în care se află CFR Cluj. Mhitarian a avut o bară, dar şi portarul echipei giallorossa, Pau Lopez, s-a opus golului în câteva rânduri. Ciprian Tătăruşanu a fost integralist la AC Milan în meciul cu Sparta Praga (3-0) şi a păstrat poarta imaculată.

Portarul Florin Niţă a fost doar rezervă la cehi. Fundaşul Ionuţ Nedelcearu a fost integralist la AEK Atena, învinsă acasă cu 2-1 de Leicester City. LASK Linz a învins-o pe Ludogoreţ Razgrad cu 4-3, toate golurile campioanei Bulgariei fiind înscrise de olandezul Elvis Manu.

Rezultate

Grupa A

CFR Cluj - Young Boys Berna 1-1 Au marcat: Mario Rondon 62, respectiv Christian Fassnacht 69.

AS Roma - ŢSKA-Sofia 0-0 

Grupa B

Arsenal - Dundalk FC 3-0 Au marcat: Edward Nketiah 42, Joseph Willock 44, Nicolas Pepe 46.

Molde FK - Rapid Viena 1-0 A marcat: Ohi Anthony Omoijuanfo 65.

Grupa C

OGC Nice - Hapoel Beer Sheva 1-0 A marcat: Amine Gouiri 23.

Slavia Praga - Bayer Leverkusen 1-0 A marcat: Peter Olayinka 80. Nicolae Stanciu (Slavia) a ratat un penalty în min. 64. Cartonaş roşu: Karim Bellarabi (Bayer, 22).

Grupa D

Benfica Lisabona - Standard Liege 3-0 Au marcat: Pizzi 49 - penalty, 76, Gian-Luca Waldschmidt 66 - penalty.

Glasgow Rangers - Lech Poznan 1-0 A marcat: Alfredo Morelos 68.

Grupa E

Granada - PAOK Salonic 0-0

Omonia Nicosia - PSV Eindhoven 1-2 Au marcat: Jordi Gomez 29, respectiv Donyell Malen 40, 90+2. 

Grupa F

AZ Alkmaar - NK Rijeka 4-1 Au marcat: Teun Koopmeiners 6 - penalty, Albert Gudmundsson 20, 60, Jesper Karlsson 51, respectiv Sandro Kulenovic 72.

Real Sociedad - SSC Napoli 0-1 A marcat: Matteo Politano 56. Cartonaş roşu: Victor Osimhen (Napoli, 90+3). 

Grupa G

AEK Atena - Leicester City 1-2 Au marcat: Muamer Tankovic 49, respectiv Jamie Vardy 18 - penalty, Hamza Choudhury 39.

Zaria Lugansk - SC Braga 1-2 Au marcat: Dmitro Ivanisenia 90+6, respectiv Paulinho 4, Nicolas Gaitan 11. 

Grupa H

AC Milan - Sparta Praga 3-0 Au marcat: Brahim Diaz 24, Rafael Leao 57, Diogo Dalot 67. Zlatan Ibrahimovic (Milan) a ratat un penalty în min. 36.

OSC Lille - Celtic Glasgow 2-2 Au marcat: Zeki Celik 67, Jonathan Ikone 75, respectiv Mohamed Elyounoussi 28, 32. Jonathan David (Lille) a ratat un penalty în min. 41.

Grupa I

Qarabag FK - Villarreal 1-3, la Istanbul Au marcat: Owusu Kwabena 78, respectiv Yeremi Pino 80, Paco Alcacer 84, 90+5 - penalty.

Sivasspor - Maccabi Tel Aviv 1-2 Au marcat: Olarenwaju Kayode 55, respectiv Dan Biton 69 - penalty, Dor Peretz 74. Cartonaş roşu: Samba Camara (Sivasspor, 67).

Grupa J

LASK Linz - Ludogoreţ Razgrad 4-3 Au marcat: Petar Filipovic 2, Andreas Gruber 12, Marko Raguz 35, Olivier Verdon (autogol) 56, respectiv Elvis Manu 14, 67, 74 - penalty. Cartonaş roşu: Lukas Grgic (LASK, 73).

Royal Antwerp - Tottenham Hotspur 1-0 A marcat: Lior Refaelov 29.

Grupa K

ŢSKA Moscova - Dinamo Zagreb 0-0

Feyenoord Rotterdam - Wolfsberger AC 1-4 Au marcat: Steven Berghuis 54, respectiv Michael Liendl 4 - penalty, 13 - penalty, 60, Dejan Joveljic 66 - penalty.

Grupa L

Steaua Roşie Belgrad - Slovan Liberec 5-1 Au marcat: El Fardou Ben Nabouhane 7, 22, Milan Gajic 50, Aleksandar Katai 67, Diego Falcinelli 70, respectiv Jan Matousek 41.

KAA Gent - Hoffenheim 1-4 Au marcat: Tim Kleindienst 90+3, respectiv Ishak Belfodil 36 - penalty, Florian Grillitsch 52, Mijat Gacinovic 73, Christoph Baumgartner 90+4. Roman Iaremciuk (Gent) a ratat un penalty în min. 14. (Sursa: Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel