Europa League. AC Milan - Betis, scor. Vctorii importante în deplasare

Fotbal
Fotbal

AC Milan a fost învinsă acasă de Betis Sevilla, cu 2-1, joi, în etapa a treia din grupele Europa League la fotbal, în timp ce Arsenal a dispus de Sporting cu 1-0, la Lisabona, iar Lazio a câştigat derby-ul cu Olympique Marseille, cu 3-1, chiar pe Stade Velodrome. 

Ştefan Radu a jucat tot meciul la Lazio, primind un cartonaş galben în min. 30. OM, finalistă în sezonul trecut, nu are nicio victorie în primele trei partide din grupă. Răzvan Marin a dat pasa decisivă pentru golul victoriei echipei Standard Liege, 2-1 cu FC Krasnodar, după ce ruşii au deschis scorul. Laifis a marcat în prelungirile partidei din pasa internaţionalului român (90+3). Marin a fost integralist la formaţie belgiană.

PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, a fost învinsă acasă de campioana Ungariei, Vidi FC, cu 2-0. Fundaşul Alin Toşca a jucat tot meciul la vicecampioana Greciei. Ludogoreţ Razgrad a remizat în Cipru cu AEK Larnaca, 1-1. Fundaşul Cosmin Moţi a evoluat tot meciul la campioana Bulgariei, iar atacantul Claudiu Keşeru a jucat 84 de minute. Alexandru Băluţă a fost doar rezervă la Slavia Praga, învingătoare cu 1-0 pe terenul echipei daneze FC Copenhaga. Andrei Ivan a intrat la pauză la Rapid Viena, surclasată cu 5-0 de Villarreal.

Sevilla a realizat scorul zilei în Europa League, 6-0 cu formaţia turcă Akhisarspor. Şase echipe au punctaj maxim, FC Zurich, RB Salzburg, Dinamo Zagreb, Arsenal, Eintracht Frankfurt şi Chelsea, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel