EURO 2020. Gică Popescu: A fost o onoare și o provocare să coordonez cel mai complex proiect sportiv organizat de România

Gică Popescu transmite un mesaj cu câteva zile înaintea debutului turneului final al EURO 2020. 

"Astăzi a fost ultima întâlnire a Comitetului Interministerial pentru organizarea EURO 2020. A fost o onoare și o provocare pentru mine să coordonez cel mai interesant și mai complex proiect sportiv organizat de România. Prima ședință a fost în februarie 2018. Au fost zeci de ședințe. Dincolo de numărul lor, le țin minte pe fiecare.

În cariera mea, pe lângă trofeele interne și internaționale câștigate cu echipele de club, și cele 116 meciuri pentru echipa națională, mă voi mândri mereu cu faptul că am contribuit ca țara noastră și Bucureștiul să fie la un nivel înalt, in rândul țărilor și al orașelor care vor găzdui acest turneu final de Campionat European.

Am lucrat în acești 3 ani și jumătate alături de reprezentanții Guvernului, ai Companiei Naționale de Investiții și de partenerii săi, ai Federației Române de Fotbal și Primăriei Capitalei. Tuturor, le mulțumesc!", transmite Gică Popescu.

Turneul final al EURO 2020 va debuta pe 11 iunie

Turneul final al EURO 2020 la fotbal, care va fi găzduit de 11 oraşe de pe continent, printre care şi Bucureşti, va debuta pe 11 iunie şi se va încheia pe 11 iulie. O parte dintre partidele de la turneul final al EURO 2020 se vor desfăşura la Bucureşti, pe Arena Naţională. Austria, Ucraina şi Macedonia de Nord vor evolua pe Arena Naţională, în cadrul Grupei C. Pe lângă trei meciuri din faza grupelor, Bucureştiul va fi şi gazda unui joc din optimile de finală.                   

Meciul de deschidere va fi cel dintre Italia şi Turcia, pe 11 iunie, pe Stadio Olimpico din Roma, iar marea finală va avea loc la Londra, pe Wembley.

Grupa A (Roma şi Baku): Turcia, Italia, Ţara Galilor, Elveţia;
Grupa B (Copenhaga şi Sankt Petersburg): Danemarca, Finlanda, Belgia, Rusia;
Grupa C (Amsterdam şi Bucureşti): Olanda, Ucraina, Austria, Macedonia de Nord;
Grupa D (Londra şi Glasgow): Anglia, Croaţia, Scoţia, Cehia;
Grupa E (Sevilla şi Sankt Petersburg): Spania, Suedia, Polonia, Slovacia;
Grupa F (Munchen şi Budapesta): Ungaria, Portugalia, Franţa, Germania. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy