EURO 2016: ROMÂNIA - ALBANIA LIVE SCORE. SURPRIZA serii

Naționala de fotbal a României a fost învinsă de formația Albaniei cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe Stade de Lyon, în Grupa A la EURO 2016 și părăsește competiția.

România a făcut cel mai slab meci al său la EURO 2016 și a pierdut după 68 de ani în fața Albaniei, prin golul marcat de Armando Sadiku (43).

Meciul cu numărul 100 pentru Iordănescu pe banca tehnică a naționalei României a fost unul cu ghinion, având în vedere contraperformanța înregistrată.

România a avut o posesie mai bună din startul meciului, pe care albanezii l-au abordat cu multă agresivitate. Stanciu a trimis peste poartă din marginea careului (3), apoi șutul lui Hoban a fost reținut în doi timpi de Berisha (6). O bună ocazie de gol a avut și Bogdan Stancu (8), al cărui voleu de la 16 metri a fost respins de Berisha. Alibec și-a încercat și el șansa de la distanță, cu un șut cu boltă, dar balonul a trecut peste bară (14).

Tricolorii au cedat ritmul ușor-ușor, iar Albania nu s-a lăsat invitată: Memushaj (35) a pătruns în careu și a tras la colțul scurt, dar Tătărușanu a acordat corner. La faza imediat următoare, Basha (36) a reluat mult pe lângă din careu.

După ce suporterii români de le Stade de Lyon i-au scandat numele lui Sânmărtean, având în vedere pana de inspirație a mijlocașilor tricolori, Albania a deschis scorul (43), Armando Sadiku marcând un gol istoric, primul pentru echipa Albaniei la un turneu final: Memushaj a centrat de pe partea dreaptă, Chiricheș a fost depășit de balon, Tătărușanu a ieșit neinspirat, iar Sadiku a marcat cu capul la colțul lung.

România nu a reușit să aibă prea multă claritate în acțiuni nici după pauză, în fața incomodei echipe a Albaniei, și în plus l-a pierdut și Denis Alibec, accidentat.

Tricolorii au avut inițiativa și au căutat egalarea, dar tot albanezii au fost aproape de gol, prin Memushaj, al cărui șut din afara careului a fost reținut cu emoții de Tătărușanu (63).

România a forțat, dar șutul lui Torje (69) a trecut pe lângă poartă, pentru ca apoi Andone (76) să ia la țintă bara transversală.

Finalul a fost haotic, cu tricolorii nereușind să se regăsească și cu albanezii acționând pe contre, tot mai aproape de un rezultat istoric.


-----

EURO 2016: ROMÂNIA - ALBANIA LIVE SCORE. România - Albania, meciul anului, este programat pentru duminică, la ora 22:00. România - Albania este un meci decisiv pentru calificarea în optimile de finală de la Euro 2016. Rămâneți pe WWW.DCNEWS.RO pentru a afla desfășurarea partidei România - Albania. HAI, ROMÂNIA!

Min 95 - ROMÂNIA A PIERDUT.

Min 80 - Cartonaș galben Săpunaru!

Min 88 - Meciul se duce către o înfrângere bombă în fața Albaniei.

Min 83 -  A ieșit Basha, a intrat Cana.

Min 76 - Andone nimerește bara după un șut cu dreptul din careu!

Min 68 - Iese Popa, intră Andone.

Min 67 - Sânmărtean a trimis direct în zid.

Min 61 - Alibec a fost scos pe targă de pe stadion. Accidentarea sa se pare că este mai gravă decât se credea.

Min 60 - Iese Sadiku, marcatorul golului, intră Balaj.

Min 57 - Iese Alibec și intră Torje.

Min 56 - Alibec se accidentează la mijlocul terenului și cere schimbare.

Min 54 - Cartonaș galben pentru Mațel.

Min 47 - Corner pentru Albania.

Min 46 - A început repriza a doua. A intrat Sânmărtean în locul lui Prepeliță.

Min 45 - Pauză. România trebuie să-și revină pentru a putea să se califice.

Min 43 - România - Albania 0-1! Gol Albania după o eroare uriașă a lui Tătărușanu!  Sadiku a reușit primul gol reușit de Albania la un Campionat European.

Min 40 - Corner Stanciu.

Min 35 - Memushaj intră în careu pe dreapta, dar mingea este respinsă de Tătărușanu.

Min 24 - Ocazie uluitoare a Albaniei: Lenjani ratează cu poarta goală din 6 metri!!!

Min 14 - Alibec trage frumos cu stângul spre vinclul porţii, iar mingea trece la doi metri de poartă.

Min 8 - Ocazie pentru România! Stancu a șutat din prima, dar mingea a fost respinsă.

Min 7 - Cartonaș galben pentru Basha care l-a lovit pe Hoban cu piciorul! 

Min 1 - A început meciul ROMÂNIA - ALBANIA! Lovitura de start a aparținut tricolorilor. HAI, ROMÂNIA!

UPDATE 22:00: "E un meci decisiv, este o obligaţie petru fiecare jucător. Intri în teren cu spiritul de a câştiga, trebuie să fim conştienţi că la acest nivel nimic nu e uşor. Doar pare a fi uşor dacă ai o prestaţie colectivă foarte bună pentru că fotbalul e făcut din momente pe care trebuie să le interpretezi cum trebuie.

Va fi un joc echilibrat, cu o bătălie la mijlocul terenului. Cine va domina mijlocul terenului va câştiga. Sau poate va marca atacantul. Nu-mi permit să dau nume şi să fac formaţii", a spus Gică Hagi la Pro tv.

UPDATE 21:45: Viorel Moldovan, antrenorul secund al naţionalei de fotbal a României, a declarat, duminică, înaintea meciului România-Albania de la Euro 2016, că Lucian Sânmărtean ar putea fi introdus pe teren în repriza a doua.

"Azi dau scorul exact, vom câştiga cu 3-1. Până la urmă jucăm cu Albania, nu cu Anglia, nu cu Franţa. Ne stă la îndemână. Trebuie să avem curaj şi personalitate. În funcţie de ce ne va oferi jocul, poate o să-l vedeţi şi pe Sânmărtean pe teren. Eu îmi doresc foarte mult să-l vedem şi pe el", a spus Viorel Moldovan pentru Dolce Sport.

UPDATE 21:20: Toate noutățile despre meciul ROMÂNIA - ALBANIA le găsiți în link-urile de mai jos:

EURO 2016: România - Albania. Sânmărtean, mesaj cu subînțeles după vestea primită înainte de meci

EURO 2016: Mihai Stoica, supărat înainte de meciul România - Albania: De ce l-ai mai luat?

EURO 2016: ROMÂNIA - ALBANIA. Surpriză colosală: ÎNLOCUIRE de ultim moment

EURO 2016: ROMÂNIA - ALBANIA. Mesajul de excepție al lui Dâncu înainte de meci

EXCLUSIV România, naționala cu două echipe de suporteri

---

EURO 2016: ROMÂNIA - ALBANIA LIVE SCORE. Selecționerul naționalei de fotbal a României, Anghel Iordănescu, nu folosește în echipa de start niciunul dintre cei trei jucători cu probleme medicale, Raț, Filip și Pintilii, duminică seara, pe Stade de Lyon, în meciul cu Albania, din Grupa A de la EURO 2016.

EURO 2016: ROMÂNIA - ALBANIA LIVE SCORE. Alexandru Mățel, debutant la EURO 2016, va juca fundaș stânga, un post neobișnuit pentru el, Prepeliță și Hoban vor fi mijlocașii la închidere, Adrian Popa va evolua în banda dreaptă în locul lui Gabriel Torje, ceilalți mijlocași cu sarcini ofensive fiind Nicolae Stanciu și Bogdan Stanciu, în timp ce Denis Alibec a fost titularizat în atac, după ce în meciurile anterioare au fost titularizați Andone și Keșeru.

EURO 2016: ROMÂNIA - ALBANIA LIVE SCORE. România: 12. Ciprian Tătărușanu — 22. Cristian Săpunaru, 6. Vlad Chiricheș (căpitan), 21. Dragoș Grigore, 2. Alexandru Mățel — 18. Andrei Prepeliță, 5. Ovidiu Hoban — 20. Adrian Popa, 10. Nicolae Stanciu, 19. Bogdan Stancu — 9. Denis Alibec. Selecționer: Anghel Iordănescu.

EURO 2016: ROMÂNIA - ALBANIA LIVE SCORE. Rezerve: 1. Costel Pantilimon, 23. Silviu Lung jr — 3. Răzvan Raț, 4. Cosmin Moți, 15. Valerică Găman, 16. Steliano Filip, 7. Alexandru Chipciu, 8. Mihai Pintilii, 11. Gabriel Torje, 17. Lucian Sânmărtean, 13. Claudiu Keșeru, 14. Florin Andone.

EURO 2016: România nu a mai pierdut în fața Albaniei de 68 de ani

EURO 2016: ROMÂNIA - ALBANIA LIVE SCORE. Naționala de fotbal a României nu a mai pierdut din de 68 de ani, din 1948, în fața Albaniei, ultima sa adversară din Grupa A la EURO 2016, iar de atunci între cele două echipe s-au disputat 13 partide.

EURO 2016: ROMÂNIA - ALBANIA LIVE SCORE. Dintre cele 16 partide jucate între România și Albania, tricolorii au câștigat 11, au terminat trei la egalitate și au pierdut de două ori, având un golaveraj de 41-9.

EURO 2016: ROMÂNIA - ALBANIA LIVE SCORE. Prima confruntare dintre cele două echipe, în 1946, s-a încheiat cu victoria albanezilor, cu 1-0, ei câștigând și la București, doi ani mai târziu, ambele jocuri în Cupa Balcanică.

[citeste si]

EURO 2016: ROMÂNIA - ALBANIA LIVE SCORE. Ultimul meci cu Albania a avut loc pe 31 mai 2014, când tricolorii s-au impus cu 1-0 la Yverdon (Elveția), prin golul marcat de Răzvan Raț (82). Totuși, ultimele două jocuri oficiale dintre cele două formații s-au încheiat nedecis, cu același scor, 1-1, în preliminariile EURO 2012.

EURO 2016: ROMÂNIA - ALBANIA LIVE SCORE. Față de ultimul meci direct în loturile actuale ale celor două echipe se regăsesc Tătărușanu, Dragoș Grigore, Chiricheș, Raț, Pintilii, Chipciu, respectiv Berisha, Lila, Lorik Cana, Agolli, Abrashi, Ergys Kace, Lenjani, Gashi, Cikalleshi.

EURO 2016: ROMÂNIA - ALBANIA LIVE SCORE. La EURO 2016, România și Albania se vor înfrunta duminică 19 iunie, pe Stade de Lyon (22,00, ora României).

EURO 2016: ROMÂNIA - ALBANIA LIVE SCORE. Rămâneți pe WWW.DCNEWS.RO pentru a afla cum se va desfășura meciul ROMÂNIA - ALBANIA! TOTUL ÎN FORMAT LIVE SCORE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel