Eugen Tomac, după incendiu de la Piatra Neamț: Politic, cineva trebuie să-și asume răspunderea

Eugen Tomac, liderul PMP, spune că după incendiul de la Piatra Neamț soldat cu 12 morți, cineva trebuie să-și asume răspunderea. 

”Aș începe prin a-mi exprima nemulțumirea că până la ora aceasta nu și-a asumat nici un factor politic acest dezastru. Într-o țară civilizată, politicienii nu se agață de funcții, ci în fața unei tragedii, pleacă capul și pleacă acasă”, a declarat, vineri,  Eugen Tomac la RFI.

Întrebat cine ar trebui mai exact să-și asume răspunderea pentru incendiul din Piatra Neamț, președintele PMP a răspuns: ”Într-o țară civilizată, cel care se simte responsabil de acest dezastru pleacă. Nu știu, nu pot să dau eu un nume acum, pentru că se va spune că sunt în campanie electorală, dar în fața unei asemenea tragedii, politic, cineva trebuie să-și asume. Este regretabil că la noi, toți se agață de funcții și nimeni nu are curajul să-i privească pe cetățeni în ochi și să le spună regret că s-a întâmplat această tragedie, plec acasă, pentru că mă simt responsabil. Așa se întâmplă într-o țară în care cetățenii sunt respectați de politicieni. La noi se pasează responsabilitatea de la o curte la alta, ceea ce este regretabil”.

”Pentru a evita pe viitor asemenea tragedii, trebuie să adoptăm legea sănătății, elaborată de cei mai buni specialiști pe care îi avem în managementul sănătății. Este o lege scrisă de mai bine de opt ani de zile, pe care noi am depus-o în Parlament de două ori”, a mai declarat liderul PMP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel