Eugen Tomac, candidatul MP pentru Sectorul 1. Alți 210 candidați, validați la locale

Colegiul Național al Mișcării Populare, întrunit sâmbătă, a validat 210 de candidați pentru alegerile locale, a declarat președinte executiv Eugen Tomac, care a precizat că nu s-a discutat despre Primăria Capitalei.

Tomac  a afirmat că obiectivul MP este să câștige cât mai multe primării și să obțină un vot politic "foarte bun" la consiliile locale.

"Am luat act de dorința de a candida a celor 210 membri ai Mișcării Populare în orașe și municipii, din 320, 210 au fost validați de partid pentru a intra în competiție. Este un an important, Mișcarea Populară este hotărâtă să facă istorie anul acesta și sunt convins că vor obține rezultate excepționale candidații noștri, foarte mulți tineri, care pentru prima dată intră în competiția electorală", a spus Tomac.

El a anunțat că despre candidații la Primăria Capitalei se va discuta în perioada următoare.

Tomac a precizat va candida la Primăria sectorului 1. "Eu voi candida, așa cum mi-au propus colegii și am acceptat, pentru că cred că pot face ceva pentru București și sunt onorat de acest lucru să fiu candidatul Mișcării Populare la sectorul 1", a declarat președintele executiv al MP.

El a salutat totodată înscrierea în MP a lui Ștefănel Dan Marin, fost membru UNPR. "Mă bucur că un om cu experiență, fost primar general interimar al Capitalei, s-a alăturat astăzi Mișcării Populare. (...) Sunt bine-veniți toți oamenii cu experiență și de bună-credință. Sunt convins că și domnia sa se va regăsi în echipa noastră la București", a afirmat Tomac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel