Gaură de 11 miliarde în buget. Teodorovici acuză o ”CURSĂ”: Orban să prezinte clar dovezi!

Eugen Teodorovici a vorbit despre gaura din buget de 11 miliarde de lei, de care spune Ludovic Orban.

După ce Klaus Iohannis a afirmat astăzi, la sedința de Guvern, că există o adevărată gaură în finanțele publice și de plățile restante de nivelul miliardelor, fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, a răspuns, în direct, la România TV. 

"O să încerc să spun ceva din ceea ce domnul Orban spune despre ceea ce a găsit, mi-e foarte greu, pentru că domnul Orban nu vine și cu dovezi în acest sens. Este o luptă politică între cei de astăzi de la guvernare și desigur, cei care au fost până acum două zile. Dar o luam simplu și încercăm să explicăm foarte simplu. Dânsul spune că a găsit o gaură de 11 miliarde de lei. 11 miliarde înseamnă 1,1% din PIB astăzi, ca deficit și dacă îl adăugăm acest 1,1% la ceea ce înseamnă execuție, nu spunem estimată, pentru luna octombrie, înseamnă un 3,9 spre 4%. Păi unde este deficit de 4% astăzi? Deci cu alte cuvinte, domnul Orban vorbește despre ceva ce nu cunoaște. Eu aștept să iasă domnia sa și cu cel de la Finanțe, să iasă împreună și să prezinte clar dovezi în acest sens. Pentru că așa să facem afirmații, eu sincer, ca om de finanțe, mi-e greu să fac pentru că nu vreau să intru în această joacă și cursă. O spun joacă politică pe care nici măcar nu o poate stâpâni domnul Orban. Nici pe departe. Banii sunt! Noi am dovedit, știti foarte bine, și în 2017 și în 2018, când la fel spuneau că nu sunt, că nu sunt bani și s-au închis anii cu respectarea angajamentelor, s-au închis anii în deficitele pe care noi le-am asumat sub 3%. În acest an execuțiile au fost așa cum noi le-am planificat pe parte de deficit. Nu înțeleg cine i-a mânat să schimbe un Guvern dacă spuneau că sunt probleme în zona de finanțe. De ce anume au venit să guverneze și acum prima lor remarcă e că au găsit dezastru", a declarat Eugen Teodorovici.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25