Șerban Nicolae, SCRISOARE DESCHISĂ. Klaus Iohannis ofensează nepermis istoria românilor

Crişan Andreescu / 26 noi 2015 / 11:26 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Senatorul PSD, Șerban Nicolae, a adresat o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis, prin care se cere revenirea la organizarea recepției de Ziua Națională de la Palatul Cotroceni.

„Am ţinut să învederez (principelui Ferdinand, viitorul rege n.n.) ce nu i se spusese lui Carol I: că aici nu e o mână de barbari, care să trebuiască a fi ridicaţi de o dinastie energică şi inteligentă la rangul naţiunilor civilizate, ci un vechi şi nobil popor, care-şi are locul, deşi pe nedrept necunoscut, în istoria lumii." – Nicolae Iorga

Domnule Președinte,

Cu neplăcută surprindere am luat cunoștință de decizia dumneavoastră de a anula, în acest an, tradiționala recepție oferită de Președintele României cu ocazia Zilei Naționale.
Manifestările publice anuale, consacrate Zilei Naționale, au un rost firesc și unanim acceptat. Defilarea componentelor reprezentative ale sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională cinstește participarea oștilor române la luptele pentru eliberare, independență, suveranitate și unitate națională. Depunerea de coroane la monumentele reprezentative omagiază jertfa celor căzuți pentru cel mai scump ideal național al românilor. Recepția oferită de Președintele României celebrează consensul elitelor țării în împlinirea unei dorințe bimilenare de unitate și libertate, ca act de voință națională. Serbările populare și manifestările culturale, onorează rolul participativ determinant al românilor în făurirea propriului destin, mândria apartenenței la o națiune și la o Istorie de demnitate și unitate. Ziua Națională a României aparține tuturor cetățenilor săi.

[citeste si]

Sunt de acord că, într-un an, în cazuri excepționale și în situații absolut extraordinare, oricare dintre componentele modului în care România își celebrează propria Zi Națională, poate fi amânată, sau chiar anulată. Dar tragedia din 30 octombrie 2015 din București, cu toată compasiunea și solidaritatea reflectate în societatea românească, nu reprezintă un asemenea caz ori o asemenea situație.

Domnule Președinte,

Alături de Imnul Național și Drapelul Tricolor, 1 Decembrie reprezintă un simbol național, o parte esențială a identității poporului român. Nu există eveniment comparabil și, cu atât mai puțin unul care să restrângă importanța Zilei Unirii. Amânarea ori chiar anularea oricăreia dintre manifestărilele prin care se celebrează, anual, 1 Decembrie ca Zi Națională a României, ofensează nepermis istoria românilor, jertfa atâtor generații și demnitatea națiunii noastre. Nu există un clasament al acestor acțiuni publice și nici nu pot fi împărțite în obligatorii și facultative. Parte integrantă a identității noastre este și tradiția. Asigurarea continuității unor acțiuni ale autorităților, intrate deja în conștiința publică, reprezintă o obligație a tuturor celor care depun jurământul de credință față de țară.

Recepţia oferită de Preşedintele României cu ocazia Zilei Naţionale este o manifestare oficială, sobră şi protocolară, ce nu intră în conflict și nici nu contrastează cu compasiunea şi solidaritatea arătată de români la momentul tragediei din 30 octombrie. Nu cred că există vreo raţiune acceptabilă pentru a face vreo legătură între cele două evenimente. Nu cunosc şi nu cred că vreunul dintre supravieţuitorii de la clubul „Colectiv" ori vreo rudă a celor decedaţi v-a solicitat anularea recepţiei, ori s-a gândit măcar să vă solicite aşa ceva. Nu cunosc şi nu cred că vreo personalitate sau vreun grup ori autoritate reprezentativă a poporului român a făcut gestul de a vă solicita anularea recepţiei. Chiar dacă este oferită de Preşedintele României, recepţia care celebrează Ziua Naţională nu aparţine acestuia şi nu poate fi contramandată printr-un act de voinţă personală.

Domnule Preşedinte,

Vă solicit public să reveniţi asupra propriei decizii şi să dispuneţi luarea măsurilor necesare organizării recepţiei oferite de Preşedintele României cu ocazia Zilei Naţionale a României. Eroii neamului românesc, veteranii de război, marile personalități ale României, întregul popor, merită, odată pe an, o zi a mândriei, identității și unității, o Zi Națională demnă și, mai ales, întreagă!


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26