Emil Boc o susține pe Elena Udrea la prezidențiale

Emil Boc a spus că o susține pe Elena Udrea la prezidențiale și, mai mult decât atât, se va implica în campania ei electorală.

VEZI ȘI: Imaginile INCREDIBILE cu Iohannis care l-au revoltat pe Rareș Bogdan

"În această campanie, aşa cum am declarat din primul moment, voi face tot ce îmi stă în putinţă, cu cât pot, să sprijin candidatura doamnei Elena Udrea, pentru că apreciez că este omul potrivit la locul potrivit, e un om care are expertiză în ceea ce înseamnă administraţia naţională şi centrală, e un om care a dovedit în practică, prin rezultate, că ce a spus a făcut, este un om care se ţine de cuvânt şi, nu în ultimul rând, e un om care poate să-l bată pe Ponta", a afirmat Emil Boc, citat de Agerpres.

El a susţinut că Elena Udrea va câştiga alegerile prezidenţiale şi că PSD va trece în opoziţie anul viitor.

"Această campanie are nevoie de un adversar redutabil la adresa lui Ponta, pentru ca PSD să rămână în opoziţie la nivel de instituţie prezidenţială şi în opoziţie după ianuarie 2015, după câştigarea de către doamna Udrea a alegerilor prezidenţiale. De aceea, eu, cât pot şi cu ce ştiu, voi fi alături de doamna ministru; mi-a fost membru în cabinet, deci merg pe mâna ei pentru că ştiu ceea ce poate şi ceea ce face", a conchis fostul premier Emil Boc.

Primarul Clujului a fost prezent vineri, alături de liderul PMP, Elena Udrea, la deschiderea oficială a Zilelor municipiului Turda.

Vasile Blaga l-a invitat pe Emil Boc să-și dea demisia

La începutul acestei săptămâni, Vasile Blaga declara că îl învită pe Emil Boc să-și dea demisia din PDL, dacă nu îl susține pe Klaus Iohannis la prezidențiale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel