EXCLUSIV  Eliminarea plafoanelor din energie, cea mai bună soluţie: Să revenim la piața liberă. Românii sunt captivi în aceste rețele

Fotografie de la Burak The Weekender, Pexels
Fotografie de la Burak The Weekender, Pexels

Economistul Adrian Negrescu spune că, pentru România, cea mai bună soluţie de combatere a preţurilor mari la energie ar fi eliminarea plafoanelor impuse de stat. 

"Eu cred că eliminarea plafoanelor este cea mai bună soluţie. Să revenim la o piaţă liberă, în care companiile să concureze între ele pe poziţii economice normale, în a oferi clienţilor cel mai bun preţ din piaţă. În momentul de faţă, toate companiile, cu excepţia Hidroelectrica, s-au dus cu preţurile până la maximul stabilit de autorităţi. Bineînţeles, pentru a face bani. Pentru că dacă statul îţi impune un plafon mare, de ce să nu câştigi, nu? 

Publicul din România este captiv, din păcate, în aceste reţele de energie şi gaze. Aici este o problemă. Haideţi să lăsăm piaţa să se autoregleze, să nu mai intervenim cu bocancii în piaţă, cum facem în momentul de faţă în zona de producţie alimentară, pentru că nu facem altceva decât să distorsionăm mecanismele economice. 

Şi ce avem de pierdut? Avem de pierdut în momentul în care ne ducem la magazin şi, în loc să cumpărăm produse româneşti, cumpărăm produse din străinătate. Hypermarketurile judecă foarte simplu. De unde este mai ieftin să cumpăr produse care îmi aduc bani? Dacă e mai ieftin din import să ia roşii, le vor aduce din import", a explicat Adrian Negrescu la Totul Despre Bani. 

Youtube video image

Şi cei de la ACUE spun că menţinerea plafoanelor întârzie revenirea pieţei, iar acest lucru este în defavoarea clienţilor. 

ACUE a propus decidenților eliminarea plafonului de decontare și realizarea de către ANRE a unei formule transparente de calcul a prețului de referință, pe baza contractelor existente, a cantităților alocate și a prețului mediu de pe piața spot, ca soluție viabilă care exprimă realitatea pieței, este predictibilă și transparentă pentru furnizori și pentru clienți. 

“Această decizie este total nepotrivită pentru consumatori. Stabilirea unui preț mediu de achiziție fără a avea la bază o formulă transparentă de calcul, care să asigure un mod corect de evaluare a costurilor reale și, implicit, a evoluției pieței de energie, va avea ca impact imediat reducerea tranzacțiilor de energie pe termen mediu, lung. Furnizorii sunt în situația de a-și limita tranzacțiile, existând riscul ca în viitor Guvernul/Parlamentul să revină cu un preț stabilit în mod netransparent și nesustenabil, iar achizițiile efectuate să fie implicit, pierderi. În acest context, de facto măsura vulnerabilizează clienții afectând în mod negativ aprovizionarea cu energie sigură și la prețuri cât mai bune. Cea mai bună soluție este o formulă transparentă de calcul, care să reflecte în mod corect evoluțiile pieței.” punctează Daniela Dărăban, Directorul Executiv al ACUE, federație care reprezintă mari furnizori de energie cu un portofoliu de aproximativ 9 milioane de clienți. VEZI AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel