Eliminarea pensiilor speciale / ședință de Guvern: Zi de foc, decizii cu impact

Rodica Mitu / 28 ian 2020 / 09:52 Salveaza PDF Comentarii
Ludovic Orban  foto Agerpres
Ludovic Orban foto Agerpres

Guvernul se reuneşte marţi în şedinţă, dar înainte, la ora 14.00, Camera Deputaţilor o să dezbată, în sesiune extraordinară, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale, un subiect mult dezbătut. 

Deputaţii supun la vot, marţi, într-o şedinţă de plen convocată în sesiunea extraordinară, proiectul de eliminare a pensiilor speciale. Ar urma să fie eliminate pensiile de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, funcţionarii publici cu statut special, funcţionarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic şi consular al României, membrii Curţii Constituţionale şi pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România. Prevederile nu ar urma să se aplice angajaţilor Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, celor din serviciile secrete, poliţiştilor de penitenciar.  

Se prefigurează dezbateri aprinse. 

Tot marți, de la ora 16.00, Guvernul se reuneşte în şedinţă, iar printre proiectele aflate pe ordinea de zi se numără ordonanţa de urgenţă prin care se vor anula parteneriatele public-private pentru autostrada Comarnic - Braşov şi pentru tronsonul Târgu Mureş - Iaşi al autostrăzii Unirii. 

Pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern se află două proiecte de ordonanţă referitoare la Secretariatul General al Guvernului (SGG) - unul privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile acestei instituţii şi celălalt, privind aprobarea aderării SGG la Reţeaua europeană de dezvoltare durabilă.

Guvernul urmează să aprobe, de asemenea, numărul de autoturisme necesar desfăşurării activităţilor specifice de către Societatea Naţională Nuclearelectrica SA şi de către Societatea OIL TERMINAL SA. Tot în şedinţa de marţi se va discuta şi despre o hotărâre cu privire la rechemarea lui Sorin Adrian Pîrvulescu, consul general al României la Strasbourg, Republica Franceză.

STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.29