Eliminare pensii speciale magistrați. Iohannis explică soluția pe care o dorește

Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat punctul de vedere privind pensiile speciale ale magistraților, într-o conferință de presă de marți.

Klaus Iohannis a fost solicitat, într-o întâlnire cu presa de marți, să-și explice punctul de vedere legat de pensiile speciale ale magistraților:

Personal, nu susțin eliminarea pensiei speciale la magistrați. Este un specific aparte. Magistratul are o răspundere, un stres enorm, o încărcare profesională ieșită din comun și acordarea pensiilor speciale pentru magistrați mi se pare, în continuare, o măsură care trebuie menținută”, a declarat Klaus Iohannis, marți, la Palatul Cotroceni.

Nu exclude desființarea SIIJ


Klaus Iohannis a mai explicat că actualul Guvern are de rezolvat o serie de probleme presante și abia după ce acestea vor avea soluțiile adoptate se vor ocupa și de Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, nefiind exclusă din desființarea totală.

”Acest Guvern minoritar are de rezolvat un număr de probleme foarte grave, dar ele trebuie luate în ordine. În paralel este nevoie de câteva prorogări, care sunt necesare, de exemplu pensionarea anticipată a magistraților, care efectiv nu se poate realiza pentru că ar arunca în aer sistemul. După ce vor fi rezolvate problemele acestea urgente, Guvernul se va apleca și asupra Secției Speciale și va veni cu soluția cea mai bună. Fie că va fi desființată, fie că va fi reformată și se va stabili cui se subordonează această instituție, acest Guvern va veni cu o soluție”, a spus Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel