Elena Udrea, sesizare la CSM. Acuzații grave la adresa Parchetului General. UPDATE: Procurorul general, reacție

Sursa foto: Facebook Elena Udrea
Sursa foto: Facebook Elena Udrea

Elena Udrea a depus o sesizare la CSM.

UPDATE:

Procurorul general al României, Gabriela Scutea, a venit cu o reacție după acuzațiile Elenei Udrea, într-o declarație acordată pentru Mainnews.ro.

„Sper ca Elena Udrea să fi indicat în sesizarea către CSM cine ar fi judecătorul vizat, să se raporteze responsabil când face astfel de afirmații. În primul rând, în perioada respectiva eram în proces de transfer al dosarelor fostei Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție către Secția de Urmărire Penală și Criminalistică și celelalte parchete, aveam doar un cadru provizoriu pentru anchete cu magistrați. În al doilea rând, un astfel de episod nu este real și nu caracterizează activitatea PICCJ”, a declarat Gabriela Scutea.

Știrea inițială: 

Elena Udrea a depus o sesizare la CSM și susține că cel puțin doi judecători dintre cei patru care au respins pe 7 aprilie contestația în anulare din dosarul "Gala Bute", ar fi fost chemați la Parchetul General și amenințați cu pușcăria de cineva din conducerea instituției dacă ar fi admis contestația sa. Potrivit acesteia, magistrații ar fi fost amenințați cu "arestarea imediată".

"Am sesizat CSM pentru a cerceta o situație șocantă, și este posibil și foarte probabil să explice cum s-a luat decizia ICCJ din 7 aprilie, prin care într-un mod ilegal și complet abuziv, cu încălcarea deciziei 685/2018 a CCR, mi s-a respins Contestația în Anulare din dosarul Gala Bute, ceea ce a dus la arestarea mea. Reamintesc că doar mie, doar în acest dosar, contestația mea și a celorlalți doi (Obreja și Breazu) au fost respinse, iar în toate celelalte dosare aceiași judecători au admis contestațiile și s-a trecut la rejudecarea cauzelor!

Mai exact am cerut CSM să verifice dacă în dimineața zilei de 7 aprilie, ziua în care s-a pronunțat decizia de respingere a cererii mele, cel puțin un judecător din cei patru care au fost pentru respingere, a fost chemat la Parchetul General și amenințat cu pușcăria de cineva din conducerea instituției dacă va fi pentru admiterea contestației mele și favorabil respectării deciziei nr. 685/2018 a CCR.

De asemenea, am cerut să se verifice dacă la acel moment, adică în dimineața zilei de 7 Aprilie, decizia completului de 5 judecători era de admitere a Contestaților, ea fiind inversată că urmare a schimbării opiniilor a cel puțin 2 judecători, sub presiunea amenințării cu arestarea imediată. Așa s-ar explică și de ce soluția nu a mai fost scrisă la ora indicată, la ora 10 cum se știa și se aștepta, ci la ora 10:00 a fost anunțată presă și nu acuzații!!! Că se amâna pronunțarea pentru ora 14:00 și că se face ședința publică.

"Cer aplicarea legii asupra celor implicați în această situație"

Am cerut CSM să verifice în ce a constat amenințarea, și să facă publice aceste informații. Evident că cer aplicarea legii asupra celor implicați în această situație. Prin presiunile asupra a cel puțin 2 judecători, s-a obținut nu doar arestarea mea, care este evident că este o miza uriașă pentru cineva, dar s-a obținut și schimbarea majorității pro CCR din rândul judecătorilor de la Înaltă Curte. Pentru că odată ce acești judecători au fost împotriva CCR în cel mai clar caz, Gala Bute, și mai lipsit de orice eventuale interpretări, ei vor fi obligați de acum încolo să fie împotriva CCR de fiecare dată. Cer găsirea unei soluții juridice pentru repararea imensului abuz, pentru corectarea acestei ilegalități care s-a făcut în cazul meu", a scris Elena Udrea pe pagina sa de Facebook.

Extrădare Elena Udrea. Judecător bulgar: Nu ne-a fost uşor să luăm această decizie

Reamintim că un complet format din trei judecători de la Curtea de Apel din Sofia a admis vinerea trecută cererea autorităţilor române privind extrădarea fostului ministru al Turismului Elena Udrea, care are de executat în România o condamnare de 6 ani închisoare în dosarul 'Gala Bute'. Conform documentelor din instanţa bulgară, completul a fost format din judecătorii Plamen Datsov (preşedinte), Dimitar Fikiin şi Svetla Bukova, aceasta din urmă fiind raportor în cazul Elenei Udrea.

'Nu ne-a fost uşor să luăm această decizie, nu pentru că cineva a încercat să influenţeze decizia instanţei, ci pentru că am făcut ce era necesar pentru a lămuri tot ce era posibil în acest caz', a spus magistratul Svetla Bukova. Vezi continuarea AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel