Elena Udrea reacționează dur după afirmațiile recente ale fostului președinte Traian Băsescu privind motivele pentru care Adriana Săftoiu, fost consilier prezidențial, a demisionat din funcție în 2007.
"Dupa declaratia Presedintelui Traian Basescu referitoare la motivele plecarii Adrianei Saftoiu de la Cotroceni in 2007, nu ma abtin sa aduc aminte ca toti "deontologii" sarisera atunci sa acuze cum "bunii si loialii consilieri" ai fostului Presedinte sunt nevoiti sa plece din cauza mea!!! Si iarasi s-a umplut presa de analize despre cat de mult rau ii faceam eu acestuia si cat de gresit era ca accepta sa imi mai raspunda la "buna ziua!".
Ei, iata ca afland acum adevarul, inca o data se face dreptate si ies la iveala mizeriile si intoxicarile pe care a trebuit sa le suport din partea unora care, din propria frustrare ori la comanda, si-au facut o ocupatie din a ma defaima.
Si cate asemenea mai sunt!", a scris, joi, pe Facebook, Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării.
La începutul acestei săptămâni, fostul președinte Traian Băsescu afirma, într-o emisiune TV, că "Adriana Săftoi și soțul dânsei au fost doi oameni în care am investit enorm ca încredere. Domnul Săftoiu a plecat din fruntea SIE după o gafă monumentală, iar doamna Săftoiu în urma unor convorbiri telefonice".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu