Elena Udrea rămâne în arest în Bulgaria. Fostul ministru, în lacrimi: „Justiția din România are probleme grave

Elena Udrea rămâne în arest în Bulgaria. Magistrații bulgari au amânat pronunțarea unei decizii privind extrădarea pentru 8 iunie.

Decizia a fost luată de judecătorii din Bulgaria, la finalul unui nou termen, în care Elena Udrea a început să plângă şi le-a cerut magistraţilor să o lase să îşi vadă fetiţa.

Elena Udrea a declarat, miercuri, după ce a fost audiată de magistrații bulgari, că „justiția din România are probleme grave care ar trebui remediate” și a susținut că acesta este motivul pentru care „în toate țările din Europa” solicitările românești sunt respinse.

Fostul ministru al Turismului  a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Dosarul “Gala Bute” a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015, faptele fiind de luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Procurorii au arătat în rechizitoriu că în 24 iunie 2011 a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box.

În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

„Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menţionate, iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu există o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi au fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană”, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au susţinut că Elena Udrea a avut cea mai importantă contribuţie la săvârşirea acestor fapte şi la producerea rezultatului, deoarece ea a luat decizia organizării galei în urma unor discuţii informale cu Rudel Obreja, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanţării evenimentului, a cerut în mod repetat funcţionarilor din subordine să se întâlnească cu Obreja pentru a identifica soluţii în cazul încheierii contractului şi a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achiziţiilor publice.

În iunie 2018, Elena Udrea a fost condamnată în acest dosar la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu. La acel moment, ea era în Costa Rica, unde ceruse azil politic. În octombrie 2018, a fost reținută de Interpol în Costa Rica, unde a fost încarcerată.

În decembrie 2018 a fost eliberată, ca urmare a deciziei Curții Constituționale, care a hotărât că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la instanţă supremă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel