Elena Udrea s-a prezentat, vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde cere judecătorilor permisiunea de a pleca în străinătate.
Politiciana și-a susținut cererea în fața judecătorilor, dând exemplul unui coleg deputat.
"Un deputat acuzat într-un dosar penal a primit dreptul de a părăsi tara, având în vedere calitatea sa de deputat și activitățile pe care le are în afara României. Aceasta a fost o situație pe care eu am dat-o ca exemplu completului de judecată, în sensul în care, dacă s-a putut în cazul respectiv, se poate și în cazul Elenei Udrea", a declarat deputata la ICCJ.
Întrebată dacă restricţia de a pleca din ţară îi afectează în mod concret activitatea de deputat, aceasta a răspuns: "Sunt foarte multe evenimente care se întâmplă. Spre exemplul în ceea ce privește activitatea Comisiei de Drepturile Omului, sunt conferințe internaționale, întâlniri între comisii parlamentare din diverse țări în care se dezbate problematica drepturilor omului, dezbateri. Sunt Grupurile de Prietenii ale parlamentarilor care presupun deplasări în afara țării. Calitatea de deputat presupune inclusiv o prezență în afara țării. Nu cred că limitarea dreptului de circulație, pe lângă faptul că există decizii ale CEDO referitor la condițiile în care poți să limitezi drepturile de circulație și se solicită ca această limitare să fie cât mai puțin folosită, în cazul unui deputat are și acest inconvenint, că nu poți să ai activități în afara teritoriului României, deși există aceste solicitări".
În plus, referitor la plângerea pe care voia să o depună la CEDO, Elena Udrea a precizat că avocatul său lucrează la redactarea ei și că o va trimite probabil săptămâna viitoare.
"Nu pentru că eu, Elena Udrea, nu suport ideea că am purtat cătușe, ci pentru că e o încălcare a drepturilor omului să expui un om în cătușe atâta vreme cât nu este violent, nu se sustrage de la justiției", a adăugat Elena Udrea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu