Elena Udrea îi răspunde lui Cristian Preda, care a anunțat că o votează pe Monica Macovei la prezidențiale

Președintele PMP, Elena Udrea, a reacționat după ce a fost trădată de la Bruxelles de către europarlamentarul Cristian Preda. Ajuns în Parlamentul European de pe lista PMP, Preda a anunțat că o va vota pe Monica Macovei la alegerile prezidențiale 2014.

Elena Udrea a declarat că nu este surprinsă de decizia lui Cristian Preda de a vota cu Monica Macovei pentru Cotroceni. Ea a precizat că se aştepta ca europarlamentarul PMP să întoarcă spatele partidului după ce și-a atins scopul de a ajunge la Bruxelles.

Liderul PMP îi reaminteşte însă lui Cristian Preda că fără sprijinul său nu ar fi deschis lista partidului pe 25 mai și, astfel, nu ar fi ajuns în Parlamentul European.

"Nu mă surprinde alegerea făcută de Cristian Preda, mă aşteptam să întoarcă spatele partidului imediat ce va ajunge europarlamentar. Gestul lui arată că o diplomă nu oferă garanţia caracterului cuiva. În această categorie intră şi domnul Preda, care nu ar mai fi ajuns în Parlamentul European şi nu ar fi fost astăzi remunerat cu 8.000 de euro pe lună fără sprijinul meu. Niciun alt partid nu i-a mai oferit această oportunitate", a reacționat Elena Udrea, citată de adevarul.ro.

Vezi și: Trădare de la Bruxelles pentru Udrea: "Votez cu Macovei"

Președintele PMP a precizat că "a insistat" ca Preda să ocupe primul loc pe lista pentru europarlamentare, deşi meritau şi alţii din partid să se bucure de acest privilegiu.

"Am insistat ca el să fie primul pe listă, chiar dacă erau şi alţi colegi care ar fi meritat acel post, cel puţin în aceeaşi măsură: Daniel Funeriu, Toader Paleologu sau Teodor Baconschi. Am făcut-o pentru că îi promisesem cu mult timp înainte, iar eu sunt un om de cuvânt. Am înţeles de mult că onoarea, curajul, asumarea, loialitatea sunt greu de găsit în politică", a continuat Elena Udrea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel