Ministrul Turismului debuteză în presa scrisă printr-un editorial în "Puterea". De altfel, publicația a demarat un proiect care presupune ca, în fiecare luni, un personaj reprezentativ din România să publice un editorial în ziar.
" Românii au de ales: faliment prin asistenţă socială sau prosperitate prin investiţii" este titlul de debut în presa scrisă al editorialului scris de ministrul Elena Udrea.
"După mai bine de 20 de ani de la trecerea în România la un sistem democratic, cred că este necesar ca dezbaterea publică din societate să fie polarizată în funcţie de principiile şi măsurile propuse de partidele politice, nu de ceea ce spun mass-media despre X sau Y politician.
"Am ajuns în etapa în care trebuie să alegem una din două paradigme. Pe de o parte, statul asistenţial, în care pomenile electorale, reprezentate de măriri de pensii, salarii şi ajutoare sociale, sunt regula de aur a obţinerii de voturi. De cealaltă parte, un stat mai suplu şi mai eficient, care preferă să le ofere cetăţenilor oportunitatea de a prospera şi care îşi permite să dea pensii decente celor care au muncit şi ajutoare sociale rezonabile celor care sunt cu adevărat în nevoie", scrie ministrul PDL.
"Avem în acest moment 4,18 milioane de salariaţi şi 4,74 de milioane de pensionari. Deci, fiecare angajat trebuie să contribuie pentru mai mult de un pensionar. Asta fără a lua în calcul şomerii sau ceilalţi beneficiari de ajutoare sociale. Nicăieri în Europa nu există un asemenea raport între populaţia ocupată şi pensionari. Şi asta în condiţiile în care, spre deosebire de multe dintre ţările nordice, populaţia României este mult mai puţin îmbătrânită. Mai mult, vârsta medie de pensionare din România este cea mai mică din Uniunea Europeană: 56 de ani şi o lună, pe când în Germania, spre exemplu, este de 61 de ani şi 7 luni".
"Închei într-o notă politică: anul viitor, românii au de ales între a se împrumuta ca să poată cheltui ceva ce nu au, îndreptându-se astfel spre faliment (varianta USL) şi a investi în viitor, creând locuri de muncă, generând venituri mai mari la buget şi scăzând astfel presiunea pe bugetul asigurărilor sociale (varianta PDL). Cred că orice om raţional ar alege această a doua variantă. Iată de ce sper ca dezbaterea publică să fie axată pe ce propune concret fiecare partid şi nu pe elemente generice, aşa cum văd că încearcă Opoziţia", conchide Elena Udrea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu