ELENA UDREA, AUDIERE DNA, MICROSOFT. VASILE BLAGA: "Un om poate să greșească, partidul nu greșește"

Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a comentat, joi, audierea Elenei Udrea la DNA și acuzațiile aduse PDL-ului de Gabriel Sandu. 

Vasile Blaga a fost întrebat cum vede aducerea cu mandat a Elenei Udrea la audieri la DNA. "Nu doresc să comentez nici acest caz, cum nu am comentat niciodată oameni aflați în astfel de situații. Justiţia îşi face datoria. Nu ai ce să comentezi aici", a spus liderul PNL.  "Nu partidul greşeşte, un om poate să greşească, partidul nu greşeşte", a mai comentat Vasile Blaga când i-a fost atrasă atenția că Elena Udrea a avut calitatea de membru PDL la momentul săvârşirii presupuselor infracţiuni.

Elena Udrea, citată cu mandat la DNA. Prima reacție

Vasile Blaga, comentând acuzațiile lui Gabriel Sandu despre șpaga ajunsă la PDL pentru finanțarea campaniei electorale, a explicat: "Am fost extrem de clar, nu o dată, şi am spus că niciodată Partidul Democrat Liberal nu a fost implicat în scandalul acesta. Nici eu, niciodată nu am primit niciun ban de la domnul Sandu şi niciodată în istoria PD şi pe urmă a PDL, niciodată nu a fost condiţionată numirea în funcţii de plăţi către partid în vreun fel sau altul. Mai mult, orice om, dacă a avut un aport la o campanie electorală, foarte simplu se poate verifica în Monitorul Oficial, în contabilitatea partidului, dacă a făcut-o legal. Fiecare răspunde cu libertatea lui, pe pielea lui, dacă cumva a făcut sponsorizări ilegale". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel